Bella Venezia ...straniero Garmin pacer la maraton în patru ore

A fost o dată, că de nu ar fi fost, nu s-ar povesti. În vremuri nu foarte străvechi un amator alergător avea un gând. Să alerge. Dar să fie o experiență memorabilă. Să alerge maratonul. Nu doar distanța celor patruzeci și doi de kilometri. Ci și acolo unde cândva părea că poate începe o altă viață. Acolo unde atunci abia alerga timid câtiva kilometri.


În alte vremuri, între 2012 și 2014 am locuit la limita cu vecinii bulgari. Anul de grație 2014, cel al alegerilor europarlamentare și apoi prezidențiale m-a făcut inevitabil să îmi schimb complet orizontul profesional. Lucram în ingineria civilă pe proiecte finanțate cu fonduri europene, fondurile au fost înghețate, iar locul de muncă a fost desființat.

M-am întors la mare, pregătit să accept o schimbare în carieră. La finalul primăverii am acceptat un post în ingineria navală ce avea să îmi ofere (și) o portiță de a profesa acolo în Veneția. Ingineria navală era un domeniu nou, dar captivant. Aveam ocazia să lucrez în ingineria structurală a corpului de navă, parte din arhitectura navelor de croazieră.


M-am ridicat la nivelul așteptărilor și am ajuns în acea vară în Veneția. Am avut ocazia să iau la pas în timpul liber zecile de podețe din piatră, să mă bucur de aleile urbane asortate cu kilometri la pedale sau pași timizi de alergare. Câțiva kilometri în fugă erau atunci primul pas către un vis devenit realitate, de a alerga în Veneția maratonul.

Priveam la vârful unui munte ce se arată falnic în calea alergătorului amator, gata de atac, de a cuceri această limită ce părea imposibilă. Anul trecut, în 2016, am alergat aniversar primul maraton. Apoi al doilea fără frontiere. Al treilea a fost în echipă cu baloane colorate. A fost o idee nebună, dar inspirată de a alerga în echipa de iepurași a Italiei.


Mi-am pregătit la finalul anului trecut cu grijă textul de prezentare. Nu aveam nimic de pierdut. Am primit răspuns după câteva zile din partea Juliei. Urma să fiu primul straniero acceptat în echipa ei, nu doar la Veneția, dar și în primăvară la Treviso. Experiența era asortată și cu mici beneficii incluse pentru energia donată a pașilor de fugă relaxați.

Părea o poveste frumoasă, prea frumoasă să fie adevărată. Investeam doar în drumul până în peninsulă, prins la promoție cu Wizz. Participarea la cursă, cazarea și masa dinaintea anduranței erau incluse. A fost fain în primăvară la tura de semi printre alei urbane asortate cu viță de vie, baloane colorate și un dolce gelato. Dar asta e o altă poveste.


Am revenit în Veneția gata de anduranță, de data asta în limita a patru ore. Am preluat kitul de concurs completat de cel de iepuraș și ne-am bucurat de plimbare în zona expozițională sau pe alte alei. A doua zi, înainte de răsărit ne-am regrupat la masă somnoroși. Urma să fim transferați cu autocarele către Stra, zona de start a competiției.

Porneam la atac din al treilea val, cel albastru. Aveam de recuperat pe traseu o diferență de vreo două minute între timpul oficial și trecerea noastră prin poartă. La start, vremea era înnorată și (cam) rece. Dar eram adunați mii și mii de oameni, gata să se bucurăm de adrenalină, de emoții, de zâmbete din pasiune pentru alergare în ciuda vremii mohorâte promise.



Părea o aventură responsabilă. Traseul de fugă era dintr-o bucată, dintr-un punct în altul. Destinația finală era doar înainte, către linia de finiș. Ultimii kilometri erau de alergat pe alei și pe podețele din piatră, peste canale și gondole. Iar noi, iepurașii eram printre alergăcioși în mulțime, gata de a-i duce în limita de timp la care visau în statistici.

Traseul de zece kilometri era mai aproape de linia de finiș. Noi, maratoniștii aveam de alergat prin comunele din regiune mai bine de trei sferturi din traseu. Ultima parte ne aduce pe podul interminabil către zona turistică. Eram patru în echipa de iepurași la patru ore. Kilometru cu kilometru, în ritm constant se cerneau maratoniștii.



Aveam câțiva cu noi aproape de la început. Pe alții i-am prins pe drum, după punctele de alimentare. Au fost ploi căzute înaintea pașilor. Încercam să evităm apa de pe pavajele de piatră. Aveam aderență, dar solul era alunecos pentru alții. Câteva raze de soare încercau să pătrundă între norii groși cenușii. Mii de turiști ne aclamau pe margine.

Luiza, partenera mea de drum mă aștepta la linia de finiș. Ceasurile erau sincronizate cu anduranța pașilor. Recuperasem în prima parte cele două minute și deși depășisem cu câțiva zeci de metri distanța maratonului zăream tabela de la finiș gata de a încheia spectacolul la fix patru ore. Se pare că cei din prima linie, elitele din față nu au fost norocoși.



Un italian avea să câștige cursa în fața favoriților după ce aceștia au fost ghidați greșit de organizatori. Noi am încheiat la timp fuga, bucuroși de cadrele prinse sub lentilă alături de cei care ne-au urmat până la final. A fost o adevărată sărbătoare colorată de miile de alergători de toate vârstele pasionaţi de alergare în ciuda prognozei promise.

Mulțumim autoritaţilor, localnicilor și turiștilor pentru aplauze. Am alergat pe străzile lor către destinaţia finală din zona turistică. Ar fi fost vreo cincisprezece punţi trecute în alergare şi distracţie relaxată în limita oficială a celor patru ore. Pe cip am bifat maratonul cu timpul real 3^h58'20", pe undeva la câteva mii poziția în clasament pentru statistici.



Mulțumesc Julia pentru oportunitate. Nu aș fi crezut că, după trei ani în care mă plimbam ca turist pentru prima dată în Veneția voi avea ocazia să mă implic în alergare, parte din echipa iepurașilor. Ploile nu ne-au iertat. După plimbări ude în doi ne-am retras la adăpost către aeroport. A fost o experiență memorabilă, iar eu un actor din poveste.