Transylvania Ultra ...voluntariat pentru anduranţă

Una din surprizele acestui an a fost prezenţa la Transylvania 💯. Nu... nu ca alergăcios, ci (doar) ca voluntar. Al treilea weekend din luna mai era deja stabilit de la începutul anului pentru o experienţă de MTB la Prima Evadare. Astfel că... nu mi-am făcut planuri nici în acest an să alerg ca pace(make)r pe tărâmuri daneze. Nici să particip la vreo alergare competițională.

În fapt... decizia de a renunța la tura de bicicleală în favoarea voluntariatului nu s-a datorat vreunei accidentări. Ne-am bucurat în utimii trei ani de experiențe frumoase la Ciucaș X3, astfel că am vrut o altă contribuţie în folosul alergătorilor de cursă lungă, prinsă în trei zile de voluntariat, fie el la start, sau undeva pe traseu, la înalţime.


Locaţia... castelul Bran, celebrul loc de legendă al contelui Dracula, aduce an de an curioşi din toate colţurile lumii. Dar traseele special gândite ale acestui eveniment de alergare de anduranţă, aduc un farmec aparte acestui loc, deja răspândit peste mări şi ţări, strângând la start sute şi sute de alergători pentru a explora frumuseţile ascunse la înălţime ale Carpaţilor.

Uneori se leagă toate. Deşi am aplicat târziu pentru voluntariat, experienţa anterioară a contat. A fost ciudat să primesc seara un telefon cu prefix din UK pentru confirmare. Chiar şi transferul din capitală către Bucureşti a fost rezolvat rapid, Cătălin, unul din fotografi, fiindu-ne partener de drum... mulţumim.


Prognoza meteo anunţată şi zăpada căzută generos la înălţime a pus în gardă organizatorii. Astfel că... s-a decis ajustarea distanţelor pentru toate probele competiţionale, cele scurte câştigând câţiva kilometri în raport cu diferenţa de nivel planificată, cele lungi au fost reduse în raport cu porţiunea de înot prin zăpezi la înălţime.

Organizatoric treaba era simplă... o zi de concediu programată și o plecare matinală din capitală spre drumuri agitate spre munte. Ajunși pe la prânz ne-am alăturat celorlalți voluntari deja prezenți în sala de sport. Acolo unde erau aranjate pe categorii de anduranță pachetele de concurs personalizate fiecărui alergăcios aliniat pentru statistici..


Imediat după prânz, începând cu ora 13 au început timid, timid să apară alergătorii, aliniați în funcție de distanța aleasă pentru fugă. Noi... ne-am plasat la linia celor de la 💯...chiar dacă traseul promis după ultimele negocieri a fost redus cu un sfert pe traseul cel mai lung.

Cel mai fain mi-a plăcut de o colegă mai specială, Angeline era în prima ei vizită la Brașov, într-o experiență cu o bursă Erasmus prin Europa, dar a decis o dată cu vizita ei în țara noastră, să se implice ca voluntar la acest eveniment. Felicitări. Într-o altă viață mi-ar plăcea să am o astfel de oportunitate, să descopăr locuri noi, dar să mă implic și ca voluntar, parte dintr-un eveniment. Orice este posibil.

Personal, printre selfie, aduceri de pachete, verificări din echipamentul obligatoriu am contribuit (și) la pregătirea medaliilor turnate... la personalizarea lor cu panglica tricoloră. Evident, cu zâmbete și veselie, căci activitățile de voluntariat aduc aproape oameni frumoși și leagă noi prietenii.


Seara, ploaia promisă, s-a revărsat energic peste Bran. Au fost reprize zdravene de ploi, cu tunete și fulgere, dar noi... am continuat ultimele predări de pachete de concurs, redirecționarea participanților către zona de info și cea legată de ultimele detalii ale traseelor modificate.

Ajustarea distanțelor în raport cu condițiile din teren și prognoza capricioasă, a fost o decizie asumată responsabil, mai ales că se anunţa vreme rea chiar în ziua competiţională.

O parte dintre alergători s-au adaptat pe parcurs, schimbând înainte de start sau pe traseu profilul curselor de anduranţă, fie pentru a contoriza kilometri planificaţi, fie la faţa locului, pe traseu la unele din punctele de control.


Personal, mi se pare destul de interesantă opţiunea asta... de a alege chiar pe traseu, dacă continui anduranţa pentru o porţie prelungită sau dacă reduci motoarele spre zona de confort, evitând descalificarea, dar savurând o experienţă aparte.

Dimineața, matinal, pe la ora nouă ne-am apropiat de poarta de start. Plouase deja... cei de dimineață prinseseră pe traseu câtiva stropi. Bun... avem timp de un selfie... sau două... sau trei.

Am fost bucuros să văd la start și o parte din prietenii alergăcioși bulgari cu care am împărțit deja multe poteci balcanice. Pe Krasi o revăd mai mereu pe la competițiile vecine... mereu veselă și dornică să zâmbească la un selfie. De data asta a adus-o în Transilvania și pe sora ei pentru o porție de alergăceală pe plaiuri mioritice. Blagodaria.


Am înfășcat câte un snițel de pui prins strategic într-o chiflă pufoasă. A picat la fix, asezonat cu carbogazoase cafeinizate la doze fără calorii. Urma noi să mâncăm, doar că nu știam exact dacă și reușim asta pe front.

Ne-am aliniat în autobuzele de transfer. Plecau repejor la zece către Moieciu. Aviatorii au nimerit cu noi în primul autobuz... așa că evident... le-am dat neața neațaa neațaaa cu zâmbete sub lentilă.


Inițial eram planificați pentru punctul de control, alimentare și hidratare de la Valea Băngăleasa pentru tura de noapte. Dar... se estima ca alergătorii să treacă mai repede prin punct și pe la apus să strângem jucăriile și gata, astfel că ne-au plasat în primul schimb după startul celor de la 20^k.

Aveam ca misiune organizatorică printre altele, controlul echipamentului și al numerelor de concurs. Purtate la vedere, de cei care treceau prin punctul nostru CP7, acestea erau gestionate printr-un măr mușcat smart.

Acesta avea preinstalat un timer ce rula și înregistra timpii acelora pe care îi confirmam, la control. Datele sincronizate erau transmise apoi mai departe prin internet, către cronometrare, oferind în timp real, timpii intermediari pentru statistici.


Eram deja alintați de un soare vesel și norii deja se duceau departe, lăsând albastrul cerului să completeze contrastul pădurii ce ne înconjura trezită voios la viață. Prind sub lentilă câteva conuri de brad, tufe cu trifoi, floricele variate ce condimentau pe alocuri potecile pădurii.


Primele minute ale orei 11 aduc spre noi alergătorii de la 20^k. Câteva urale, câteva cadre, apoi începem, uşor, uşor, pregătirile pentru primii sprinteni alergători. Facem ultimele verificări logistice. Porţiunea de la barieră către noi nu era marcată, astfel că câteva panglici roşii aurii au fost plasate strategic în puncte de vizibilitate maximă.

Aveam timp de pregătiri... primii de pe traseul de 80^k și 100^k erau estimați să vină la prima oră după miezul zilei. Ne-am pus la asamblat cortul și la pregătit câteva bunătăți aranjate strategic pentru alergători. Isotonicul şi apa completau a doua masă. Două termosuri ţineau calde în permanenţă ceaiul pregătit la faţa locului pe un aragaz de camping de Luiza.


Lângă noi, cursul agitat de apă al râului Turcu perturba liniştea văii. Câţiva drumeţi, mici şi mari, deja porniseră la pas la prânz, bucurându-se de natură. Traseul 80^k continua la dreapta pe un podeţ realizat din buşteni, câteva sute de metri urmat de o urcare susţinută abruptă spre ultimul punct de control de pe traseu, aflat la aproximativ opt, nouă kilometri de noi.


Cel de 100^k continua pe stânga, înainte spre barieră, apoi o urcare pe o potecă abruptă pe stânga spre Moieciu de Sus, următorul punct de control. Acesta urma să fie ultimul cu limită de timp pe traseu. După acel hop, doar linia de finish premia anduranța în statistici.

De acolo, calea întortocheată, aducea alergătorii pe traseul comun, către ultimul punct de control de la monument. Pe hartă părea uşor... doar că în realitate, făceai zeci şi zeci de minute, de la un punct la altul, cu urcări susţinute şi sprinturi rebele la vale.


Întotdeauna am apreciat persoanele care ies din tipare și se bucură din plin de viață. Îmi place să cred că aș fi unul dintre ei. Oameni voioși sau încruntați, focusați în bula lor interioară ne-au vizitat pentru hidratare.

Mulți au zâmbit, câțiva s-au bucurat și de fotografii. Aveam pregătită apă fierbinte pentru o cafea... sau două... deși așa cum majoritatea deja visau... mergea o blondă bere înspumată.

Jason, bărbosul din state, a alergat cea mai lungă probă de anduranță în kilt și cămașă roz cu cravată. M-a purtat imediat cu gândul la diverse personaje trăznite care savurau ultra experiențe în căutarea tribului Tarahumara... frumos zugrăvite în Născuți pentru a alerga, una din cărțile deja citite prin metrou, în orele de tranzit corporatiste. Recomand.


Atitudinea contează. Poate de asta mă bucur de alergările montane. Pentru că îmi oferă ocazia să mă bucur de ore de relaxare în natură, în pași de alergăceală fără presiunea unei linii de linish.

Poate nu întâmplător, primele mele distanțe alergate au fost de anduranță. Primul meu semimaraton, a fost montan, primul maraton, alergat aniversar sălbatic prin Apuseni, chiar de ziua mea, a fost tot montan, iar primul ultramaraton, alergat prin Balcani, tot montan.


Mulțumim pentru zâmbete... am avut soare, dar și ploi zgomotoase la ceas de seară... dar, noi, continuam voioși activitatea de monitorizare la punctul de control, alimentare și hidratare pentru traseele de anduranță. Un zâmbet poate da aripi, acea energie de a continua atunci când resursele tale par că nu mai dau randament.

Așa e la munte, acum poți fi scăldat de razele soarelui, cu un cer curat ca lacrima, într-o oră sau două, norii grei cenușii să își verse furia și să așeze perdele de apă în calea pașilor tăi. Iar apoi, soarele să iasă, să usuce toate potecile, ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Sus la înălțime, norocoșii au putut admira curcubeul. Noi, am grupat în cort mesele și am permis celor de pe traseu adăpostul. Dar, ploaia nervoasă, căzută ca și în ziua anterioară, deja inundase zona unde era amplasat cortul, făcându-ne ușor, ușor, botezul la tălpi.


Seara se lăsa în vale, deja cea mai mare parte din alergători ne lăsaseră în urmă. Nici nu știu cum au dispărut ultimele limbi de lumină printre brazi. Seara deja cucerea ziua, iar gradele cădeau răpuse nopții, unul câte unul.

Era în plan ca pe la ora nouă să direcționăm pe cei de la sută spre celălalt traseu. Aflasem însă că timpul limită pentru trecerea prin punctul nostru nu fusese modificat. Iar noi deja eram pe traseu de aproape jumătate de zi la datorie, nu de seara, așa cum era plănuit.

Nu aveam lemne strânse, deja pădurea era prea udă după dușul rebel. Greu de menținut căldura sau vizibilitatea punctului în noapte fără un foc de tabără. Poate data viitoare ar trebui să fie la dispoziție lemne, așa... să fie acolo în caz de nevoie.

Astfel, timpul limită comunicat de organizare, ne solicita prezența în post după miezul nopții, chiar până la două ore. Zeci de minute trecuseră și nu mai apărea nici o luminiță din neant. Doar luna plină mai contura străjerii brazi, înainte ca valea să cadă prizonieră nopții.


Aflasem de la organizatori că doar o persoană mai era pe traseu, trecuse deja de punctul anterior de la Bolboci. Noi trebuia să fim schimbul de noapte tocmai pentru astfel de situație. Ploaia de mai devreme ne udase deja la picioare, iar aerul rece se lăsa tot mai apăsător, favorizând hipotermia.

Pe la zece, partea engleză din organizare, verificase traseul din ultimul punct pentru rătăciți. Știau de ultimul, doar că nu și timpul de sosire la punctul din vale. Au decis să ne elibereze din funcție și să rămână ei în mașini cât e nevoie.

Astfel, am strâns cortul și majoritatea pachetelor. Nici nu știu când s-au scurs orele. Aproape de miezul nopții eram transportați către pensiune, la somn. Ultimul alergător trecuse prin vale după ora unu și jumătate. Dar, a fost retras la Moieciu, la următorul punct, două ore mai târziu.


Duminica, a doua zi, nu aveam nimic în plan. Poate doar Prima Evadare, dacă aș fi avut motivație să fug repede de la munte către capitală pentru o porție de nămol la pedale. Evident că ceasul biologic ne-a trezit devreme. Dar, am reușit noi cumva, să plecăm aproape de miezul zilei către castel. La o oră după miezul zilei era premierea.

Ziua de duminică se arăta însorită. Abia se mai zăreau urme de la ploile de ieri. Ajunși la castel, ne-am întâlnit cu alți alergători și cu colegii voluntari, moment tocmai bun de pus sub lentilă.


Am experimentat o nouă activitate de voluntariat, de data asta... parte din Transylvania Ultra. Am admirat și aplaudat câștigătorii, pe categorii, la fiecare din cele cinci probe. Chiar merită, au avut un traseu provocator, cu kilometri în plus la traseele scurte, unii norocoși, chiar fugăriți de urs. Felicitări tuturor.


Medalia turnată, personalizată de 20^K este dedicată punctului de start al traseului, care a coincis după câteva sute de metri cu cel de control, alimentare și hidratare de pe traseul de anduranță la Valea Băngăleasa.

La final, ne-am bucurat de ședința tehnică post event cu mici și blonde înspumate... voioși în curtea castelului lui Dracula, veselie și relaxare la Bran printre păpădii și verde curd, asezonate cu un cer azur și un soare îndrăzneț.


A fost o experiență frumoasă, cu o vreme capricioasă, cu de toate, dar mai ales cu veselie și încurajări pentru curajoșii de la 80^k și 100^k. Mulțumim Marius și echipei pentru oportunitate și poate revenim cu drag și la anu', să facem deja tradiție într-o nouă experiență de voluntariat în Transilvania.

Sau poate, voi adăuga în calendarul meu de alergări, un traseu de anduranță. Să fie cale lungă, presărată cu zeci de fotografii la înălțime. Vom vedea. Deja anul acesta sunt pus să aleg între alergare și voluntariat la Ciucaș X3. E grea decizia, mai ales că sunt deja înscris și confirmat la semi.


Indiferent unde te poartă pașii, nu ține ascunse în sertar, prăfuite, trofeele tale. Ele au fiecare o poveste. Povestea experienței tale. Acel moment, acele trăiri, zâmbete, scrâncete din dinți și emoțiile de la linia de finish. Voluntarii sunt neprețuiți, sunt acolo pentru tine. Bucură-te de ei așa cum și ei se bucură pentru tine.

Oricât de greu pare uneori, bucură-te că poți, că ești norocosul care poate alerga. Mulți nu au șansa asta. Și nu refuza o oportunitate de a contribui, de a fi voluntar, merită.


Privesc înainte spre noi aventuri, vine deja vara. Coincidență sau nu, voi reveni în a doua parte a lunii iunie să alerg alt semimaraton pe acele cărări unde de data asta am stat deoparte. Sănătoși să fim, să ne bucurăm de alergare. Și mdaaa, nu ar strica să fie totuși vreme bună.