Alerg. Mai iute ca unii, mai lent ca alții. Nu este un secret. Și chiar nu (prea) are treabă cu timpul liber, papucii din picioare sau alte cerințe universal valabile. Mereu voi avea concurență. Alerg. Deseori distanțe lungi. Mai des la competiții decât urban fără miză, pentru a contoriza noi kilometri. Și atunci sabotez statisticile pentru a fi de ajutor altora.
Puteam doar alerga. 11
K sau 21
K. Pe alese. Cu un număr de concurs, cocoțat în prima parte din statistici. Dar am vrut să donez din energia mea, să alerg în ritmul celor din spate, mult mai în spate. Așa că, am ales să fiu
voluntar la final de an competițional și să ale(r)g din nou închizător de traseu, fiind ultimul din curtea școlii, ultimul din potecile pădurii.
Prima experiență de
voluntariat a fost aici în pădurea Băneasa la ediția de acum patru ani, din decembrie. Au urmat alte experiențe. De primăvară, stând deoparte sau alergând verdele crud al naturii trezite la viață. Sau am savurat culorile ruginii ale potecilor acoperite de frunze, toamna. Am avut în meniu (și) voluntariat, asortat (și) cu alergare.
Nu este un secret. Există oportunitatea. Uneori le pot face pe amândouă. Pot ceda locul din statistici pentru a mă bucura de (mai mulți) pași de fugă voluntar. Și toate aceste momente încerc să le prind sub lentilă. Și prind emoții, trăiri, zâmbete într-un
selfie. Sau mai multe. Cu prieteni vechi și noi. Păstrând tradiția de a imortaliza sute de fotografii.
Mulțumesc voluntarilor care se implică activ, echipa din cealaltă parte a baricadei, fundația din organizare. Mulțumesc celor prinși la apel pentru zâmbetele captive în fotografii. Au fost momente frumoase, alergate sau nu, pe potecile marcate din pădurea Băneasa. Cu voioșie chiar dacă matinal gradele promise în prognoze erau mai timide.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Mda, pare ușor. Dar nu prea e. Să ale(r)g pentru un ritm lent e mai greu deseori decât să trag pentru un personal best în statistici. Dar, lent, în pași de furnică zăpăcită, pot da aripi (și) ultimilor. De data asta am fost (mai) în spate, gata de o fugă prin pădure, într-o dimineață înghețată cu un soare timid ce ne alinta pașii rebeli la prânz.
Unele competiții pe trasee mai lungi au în organizare și închizătorii de traseu. Fie pe bicicletă sau la pas alergăcios, un închizător de traseu poate fi important. Intervenția la nevoie este mai rapidă, dar nici alergătorii nu se mai rătăcesc. Un închizător poate fi chiar acel imbold pentru ultimii de a continua cu ambiție spre linia de finiș.
A fost
Băneasa Winter Race. Felicitări tuturor pentru
rezultate, mai ales celor de pe podium. Am ajuns ultimii, eu (poate) cu un pas mai în spate. Medalia primită este specială, a fost alergată așa cum am estimat, într-un sfert de sută de kilometri. Mulțumesc unor oameni faini pentru oportunitatea de a fi mai mult decât un număr din
statistici.
Aler(g)ând potecile marcate, am fost parte din magia iernii la
Băneasa Race. Dar, o parte din mine a fost solidară cu
Extreme Runners 24H Belvedere, o ultra acțiune alergată în sute de kilometri între prieteni pe o buclă din dale de granit. Am alergat ceva și seara anterioară. Un semimaraton urban în pași relaxați. Să (ne) fie de bine cu voioșie.
A fost ultima alergare
competițională oficială anunțată în
capitală, un eveniment mai bine organizat, cu ceva mai multă atenție la detalii. Urmează zeci de kilometri în povești noi. Avem la final de săptămână promisă
Tura de Vis. Vom alerga (din nou) urban, de la răsărit la apus către noi orizonturi. Să fie alergare relaxa(n)tă mai departe, nu?
mesaj
