Gerar de Zece ...voluntariat și alergare în prima linie

Zece! Aș putea atribui nota zece vremii de primăvară care ne-a surprins în acest an, chiar dacă sorții ne plasau calendaristic la limita înghețului. Este tradiția locală care marchează ieșirea din hibernare pentru majoritatea alergătorilor, fie ei amatori sau profesioniști. Este chiar a zecea ediție de Gerar, cu turele pașilor de fugă din curtea universității.


Alergasem deja pe aici individual sau parte dintr-o echipă. La ultimele trei ediții. Am povestit în fraze experiențele. Provocarea acestui an avea să fie fuga sprintenă în prima linie. Invitația s-a materializat în prima zi de decembrie, după turele din IOR. Cu războinica Mariana ce (a)ducea în prim plan ideea formării unei echipe mixte la orizont.

Am acceptat ideea de a ataca în fugă fiecare din cele șase ture pentru a duce un semi sprinten la linia de finiș. Aveam și al treilea om potrivit pentru fugă. Cu o evoluție spectaculoasă, de la canapea la ultra, Daniel era a treia parte din Extreme Runners, echipa aliniată la start. E tradiție. Experiența a fost completată cu acțiuni de voluntariat.



Majoritatea alergătorilor plătesc (sau nu) pentru un serviciu și culeg din roadele efortului personal. Vin aproape de ora de start, preiau medalia de finiș și se fac nevăzuți la socializare în grupuri restrânse, generoși cu realizările pe rețelele sociale. După dorințe și posibilități. Negru pe alb, alergarea poate fi catalogată o investiție uneori.

Printre competiții sunt câțiva alergători care se implică și în organizare, prin voluntariat. Fie că pregătesc pachetele de concurs, gestionează listele cu înscrieri, pregătesc atent alimentele la punctele de hidratare, sunt pe trasee pentru marcare, direcționare și control sau la linia de finiș oferind medaliile râvnite, toți acei oameni se implică voluntar.



Uneori am ocazia să pot dona energia câștigată din alergare implicându-mă și altfel. Prima experiență de voluntariat a fost pe potecile pădurii Băneasa, acum mai bine de patru ani. Tot patru sunt adunate experiențele Ciucaș X3, prinse în activități de voluntariat mai presus de fugă. Contribuția personală prin voluntariat este neprețuită și apreciată.

Am făcut de toate. Am fost arbitru pe traseu, voluntar la puncte de hidratare, la masa de înscrieri sau la garderobă, la predarea kiturilor, la marcarea traseelor de concurs sau înmânarea medaliilor celor care terminau fuga la linia de finiș. Oricând puteam contribui. De data asta, printre altele am bifat și marcarea optimă a traseului.


Marcarea este o activitate pe care o poate face oricine, la pas relaxat. Întotdeauna e mai distractivă o astfel de activitate cu cineva. Benzile de marcaj se pun de regulă în interiorul curbelor pe direcția de atac. Suplimentar se pot dubla pe ambele sensuri la intersecții. Aici traseul este scurt, iar kilometrii unei ture au fost marcați sprinten.

Unele zone au fost semnalizate cu bandă, limitând accesul în acea direcție. Pe munte se pot urma semnele marcate cu cerc, triunghi, dungi sau cruci colorate. La marcarea potecilor de pădure se pot folosi și marcaje cu săgeți de direcționare a traseului. În curtea școlii, la Gerar, celebrele pancarde cu mesaje completau marcajele cu zâmbet.


Primul start, cel al echipelor masculine a fost dat pe la ora trei și jumătate alintați generos de razele jucăușe ale soarelui voios. Prima schimbare față de anul trecut. Astfel, s-a echilibrat diferența între cele trei starturi, câte unul la fiecare 75 de minute. Noi, echipele de mixt și feminin ne-am adunat înainte de ora cinci pentru startul secund.

Curajoșii de la crosul individual au dat bice după asfințit, atunci când noaptea cucerea și ultimele urme de lumină. Un avantaj al turelor este că mereu sunt oameni pe traseu. Fie că sunt la prima sau la ultima tură, putem alerga cot la cot cu cei mai sprinteni pentru câteva clipe. Iar pantele pot părea mai ușor de abordat pentru a ajunge acolo sus.


La start în prima linie. Alergasem anul trecut crosul în trei sferturi de oră. Era important un start sprinten și un ritm cât mai constant, susținut de fiecare din echipă. Distanța permisă între noi era în marja celor cinci metri. Numărătoarea inversă. Trei, doi, unu, start! Pentru câteva sute de metri eram în față. Fluturând pe umeri tricolorul.

Prima buclă era în linie dreaptă, spre Grozăvești. Aici s-a cernut prima linie de alergători. Până la întoarcere, deja eram pe poziția a patra, în timpul estimat, un ritm de aproape patru pe mie pentru sfertul de oră estimat al fiecărei ture. Soarele începea să apună. Nuanțe aurii completau valul de alergători. Pe urcare în primele două ture eram în grafic.


Primele două ture alergate la aproape patru per mie au fost pentru una din roțile echipei prea mult. Așa că, am acționat frâna de motor pentru a putea compensa distanța regulamentară dintre noi. A treia tură și a patra ne-a adus un plus de cel puțin jumătate de minut pe kilometru, spulberând ușor, ușor traiectoria râvnită în statistici.

Făcusem asta la Atena. Să forțez la urcare, iar acolo sus să nu mai am gaz să țin ritmul. Înainte de ultima tură prima echipă de mixt ne-a depășit spre victorie. Ne-a mai prins o echipă din spate, plasându-ne pe poziția a cincea. Nu mai aveam de făcut decât să zâmbim în fotografii mulțumind pentru încurajările primite generos de pe margine.


Un alt avantaj al turelor este echipa de suport, puteam primi apa și suplimentele pe loc în alergare fără a mai opri pentru hidratare. Câștigăm astfel timp prețios. Este prima oară când beneficiez de acest avantaj, chiar îl recomand după posibilități. Am trecut linia de finiș după a șasea tură alergată în aproape 99 de minute. Un timp bun, fără emoții.

Un ritm la care am alergat deja de patru ori ca pacemaker, chiar de două ori anul trecut în capitală. Aici efortul a fost comun, performanța este atribuită integral echipei. A cincea poziție este acceptabilă. Pentru acest moment. Mai bine decât a patra, imediat sub podium. Dar timpii de pe podium puteau fi atinși fără probleme, față de alți ani.


Rezultatul hrănește ambițiile personale. Acelea de a depăși limitele una câte ora, pentru un loc cocoțat acolo sus în statistici. Fiind mai în față, în prima linie, mi-a plăcut. Turele alergate seamănă una cu cealaltă. Alergarea în echipă este una imprevizibilă. Dar ne educă. Ne face poate mai responsabili pentru contribuția fixată spre victorie.

Aplauze de pe margine, zeci de încurajări. Toate hrănesc orgoliul personal, recunosc. Dau un boost de energie și dezlănțuie zâmbete, mai presus de efort și dureri resimțite. Mă bucur că suporterii mei dragi, Luiza și Gabriel au fost acolo, la start, urmărind evoluția lui tati. Familia este neprețuită. Sunt un norocos susținut mai presus de rezultate.


A fost Gerar, ediția a zecea aniversară, iar alergarea în echipă ne-a adus a cincea poziție la mixt, restul sunt statistici. A fost o vreme de primăvară, cu multă voie bună. Curtea Politehnicii a fost cucerită în pașii de alergare. Voluntarii ne-au oferit mii de zâmbete, încurajări și bunătăți la punctele de hidratare. Noi? Le-am savurat doar la final fără griji.

Fotografii s-au plasat strategic pentru a ne prinde zâmbetele în culori cât mai vii, captive sub lentilă. Premierea s-a ținut cu tradiție după ora opt într-una din sălile studențești, urcând pe podium premianții. La cros s-au premiat și categoriile de vârstă. Elitele. La semi pe echipe au urcat pe podium doar primele poziții la masculin, feminin sau mixt.


Felicitări tuturor pentru experiență, dar și pentru rezultate. A fost o zi de zece, de primăvară. A fost frumos, o nouă experiență cu tradiție, voluntariat și pași în alergare. Felicitări tuturor care au donat pentru cauza din acest an, Bursa Gerar. Am făcut iar sute de selfie. Mulțumesc pentru zâmbete. We ran as one! We ran to remember!