Semi de Paris ...faster than Corona

Allez! Allez! Allez! Recunosc. Nu plănuiam să alerg anul trecut Parisul. Nici acum, în 2020. Ne-am bucurat de oportunități cu mici emoții, cu așteptări care au alimentat decizii și acțiuni. Viitorul este imprevizibil. Mulțumesc comunității adidas Runners Bucharest pentru motivația de a vizita din nou Parisul după experiența trecută pe alei pariziene.


Nu e totul roz. Poate doar în nuanțe prin șuvițe blonde. Povestea acestui an a fost diferită la destinație. Cu nori cenușii, grade prea timide și ploi promise ce aveau să devină ultima mea grijă. Zâmbind privind partea plină a (paharului) situației. A meritat investiția de aproape o mie de leuți nervoși pentru patru zile smiorcăite de alei pariziene?

Socotelile din experiența trecută nu s-au (re)așezat la orizont, ridicând la cel puțin dublu investiția inițială. Zborul ales a fost de data asta cu AirFrance, un zbor de linie cu unele avantaje și acces la cel mai mare aeroport francez. L-am ales în parte, forțat de împrejurări și decizii căci accesul la eveniment l-am primit cu trei săptămâni înainte.


Ratasem deja faimoasele promoții de zboruri din ianuarie. Iar într-un moment X zborul de linie ales era singura variantă de profitabilitate. Era ideal să ajung dimineață în capitala franceză și să plec seara spre capitala română. Prețul zborului, undeva la șase sute de leuți era cel mai mic, accesibil, aproape jumătate pentru această variantă de zbor.

Varianta Wizz a (re)apărut la câteva zile după ce luasem biletele, pe ruta aleasă anul trecut la aproape jumătate din bani. Nici cazarea nu am rezolvat-o la timp. Am acceptat ce am găsit pe ultima sută de metri, adăugând costuri acestei experiențe de alergare internațională. Mai adaug și prognoza promisă, doar nori și ploi pentru fiecare zi.


Duminică dimineața promisiunea stropilor era conturată la prânz după ce aș fi terminat sprinten competiția. Am vrut să mă bucur (și) de evenimentele adidas Runners Paris, atât de vineri seara, cât și cele de sâmbătă dimineața. Pe ambele le ratasem anul trecut, astfel că îmi doream revanșa. Astfel s-a conturat ideea de a fi matinal acolo.

Zborul programat a fost rapid. La timp, rapid, fără probleme, dar cu o experiență aparte. Eram prima oară în zbor cu acces la internet prin satelit. Am trimis mesaje de la înălțime, de la peste zece mii de metri. Privind norii, admirând teritorii acoperite pe alocuri cu zăpadă. Impresionant. Putem fi conectați prin tehnologie chiar (și) la înălțime.


Transferul de la aeroport către centru se poate face cu trenul RER B sau prin curse de autocar. Varianta cea mai convenabilă rămâne cea cu trenul. Durează aproape jumătate de oră. Frecvența de transfer este la vreo douăzeci de minute. Matinal în Paris am ales să combin plimbări la pas cu sesiuni de yoga, adunând noi kilometri în statistici.

Am preluat numărul de concurs și kitul cu tricoul pentru semi. Am hoinărit printre standurile expoziționale după promoții prinzând în fotografii zâmbete și culori. Pașii m-au purtat mai apoi pe zeci de străduțe cochete, asortate cu fațade arhitecturale pariziene. M-am cazat. Seara, am revenit la expo pentru socializare la pasta party.



La pas în kilometri am încheiat seara. Somnul a fost lin până dimineață. Micul dejun era inclus în cazare. M-am bucurat în fiecare zi de un mic dejun continental, asortat cu cofeină la discreție plus tradiționalele madlene. Sâmbătă eram gata de fugă. Matinal. Fără emoții. Un eveniment local adidas Runners Paris era planificat la orizont.

Vreo cinci kilometri erau până la adunarea din Champs Elysees. Am pornit din Bastille în pași de alergare. Ne-am strâns pe la ora zece destui alergători, gata de atac pe alei pariziene. Nerăbdarea și zâmbetele au fost prinse sub lentilă de fotografi. Eram trei bucureșteni din patru, eu și Cristina cu Daniela, două blonduțe cu nuanțe de roz, gata de fugă.


Zeci de alergători, oameni veseli, veniți din mai multe orașe europene, eram animați de zâmbete, voie bună, serotonină și endorfine. Un check-in manual în aplicație. Cu ceasurile sincronizate pornim. Pașii ne-au purtat pe trotuare și alei spre fascinantul Luvru, cu unele opriri dese, respectând regulamentar (și) traficul auto din cale.

Câțiva stropi s-au scuturat, asortați cu un vânt nervos și câteva raze timide de soare. S-au legat noi prietenii. Am revăzut și prieteni vechi, mai presus de bariere lingvistice. Se pare că tricolorul a făcut senzație anul trecut. O mare parte din alergători m-au recunoscut. Hrană pentru ego personal, recunosc. Îmi (cam) place în centrul atenției.


Parisul este impresionant. Comunitatea locală adidas Runners este împărțită în nouă regiuni. Majoritatea evenimentelor de antrenamente au loc simultan în aceste zone. Deseori se organizează unele bătălii competiționale între zonele rivale. În afara rivalității din competiții alergătorii sunt deschiși și bucuroși de oportunitățile de mișcare.

Cazarea last minute am avut-o în regiunea Bastille întâmplător. Am fost onorat să primesc tricoul negru AR personalizat pe spate (și) cu elefantul franțuzesc, emblema comunității locale Bastille. Mulțumesc. Tricoul bucureștean purtat în fugă l-am schimbat cum o cere tradiția cu un tricou personalizat cu cocoș galic, emblema locală Bir Hakeim.


Aveam să descopăr a doua zi. Este chiar zona unde se află Turnul Eiffel și Statuia Libertății, o statuie identică cu cea din New York, ce veghează (la) valurile Senei. După alergare, ne-am adunat voioşi la adidas RunBase, unul din magazine. O mică gustare și o porție de socializare cu zâmbete ne-au ținut conectați câteva zeci de minute.

Un cadou din partea comunității adidas Runners Berlin a fost unul din suveniruri. M-am simţit privilegiat să primesc plăcuțele AR aurii pentru papucii de fugă. Aceste plăcuțe gravate le văzusem la Londra, erau oferite de către comunitatea locală celor care deveneau nivel gold adidas Runner. Am primit și insigna lor personalizată.


Sunt mici suveniruri personalizate de colecție. Am o datorie să alerg cândva (și) Berlinul. Vom vedea. Poate un zece la vară. Era o oportunitate la începutul lunii aprilie. Dar planurile mele duceau la Ibiza. Clasa de yoga programată după prânz încheie vizita la Runbase. Pașii au continuat după o repriză de ploaie către alte destinații fotografiate.

Cadrele au surprins Arcul de Triumf, Turnul Eiffel, Notre Damme și alte monumente. La jumătatea traseului am dat mersul pe alergare. Sub stropi reci am pornit în alergare pe malurile Senei către Bastille. Ploaia aducea o veste neplăcută. Mai bine de patruzeci de mii de oameni înscriși și cursa era anulată cu câteva ore înainte de a începe.


Aproape două sute de cazuri locale confirmate pentru noul coronavirus din ultimele săptămâni au fost motivația guvernului francez să ia decizii pe plan local radicale. Au impus interdicții pentru evenimentele ce adună cel puțin cinci mii de oameni la un loc. Un meci local s-a jucat totuși, nemulțumind (și) on-line alergătorii afectați.

Părea o soluție (și) politică, capitala găzduia proteste dese organizate. Situația tensionată era și anul trecut, un oraș sub asediu, cu baricade ridicate pe bulevarde de jandarmi și mascați. Motivație sau nu, restricțiile au inspirat pași de fugă. Sute dintre alergători plănuiau să alerge oricum în ciuda restricțiilor. Organizați în grupuri sau individual.


Mai presus de conspirații politice oarecum mă așteptam. Măsuri de protecție s-au impus și la Tokio sau Tel Aviv. Deși acolo limitările au fost altele. Dacă se lua decizia vineri, cu siguranță sâmbătă nu ne mai adunam la fugă. Cel puțin nu oficial. Ce puteam face? Venisem la francezi să alergăm, de asta zburasem aproape două mii de kilometri.

Opțiuni erau câteva. Ricardo, alergător mexican stabilit pe meleaguri franțuzești, căpitan al regiunii Odeon ne-a propus o alergare liberă duminicală, la o oră după startul programat al competiției anulate. Adunarea era aproape de mine, în Bastille. Urma o alergare pe un traseu necunoscut, descoperind orașul în mișcare mai presus de statistici.


Am pornit spre falezele Senei în pași lejeri. În zare erau mii de alergători, bucuroși de mișcare pe o vreme mofturoasă și cu nori cenușii la orizont. Majoritatea (poate ca semn de protest) purtau tricourile oficiale ale cursei anulate. Mulți aveau chiar și numerele de concurs atașate. Noi eram conduși de Ricardo, iar kilometrii se înregistrau fără grijă.

Nu conta unde alergăm sau cât, pe ce distanță. Eram un mic grup, ce se alătura miilor de alergători ce savurau Parisul. Traseul ghidat ne-a (a)dus pe o rută mai spectaculoasă, prinzând în zeci de cadre emblematice arhitectura oferită de Notre Damme, Muzeul Armelor, Turnul Eiffel, Statuia Libertății, Arcul de Triumf, Luvrul și alte monumente.


Ne-am bucurat fără statistici de mai mult decât distanța unui semi la Paris. Mai relaxat, mai rapid, mai voios. Faster Than... Asta este noua campanie adidas ce promovează produsul SL20, printre nori și avioane de hârtie. Faster Than Paris? Faster Than Corona. Revin în țară fără o medalie, dar cu momente memorabile ce merită povestite.

Merci Paris. Sunt onorat că am fost alături de oameni pasionați, bucuroși de alergare, chiar dacă uneori, planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Cursa oficial va fi reprogramată. Nu cred că vom avea ocazia să o alergăm atunci, noi, cei veniți în zbor de peste mări și țări. Peste aproape o lună ar urma maratonul. Cu alte restricții sau amânări.


Merci adidas Runners, mulțumesc Ricardo pentru experiență. Ne-am bucurat de încă o porție de libertate. Planurile de viitor devin incerte, competiții ce ieri păreau realitate acum devin un vis frumos. Fiecare clipă merită trăită. Experiența pare că a compensat investiția. În definitiv cât (ne) ajută banii, dacă nu ne putem bucura de libertate?