Zece! Da, zece nebuni voioși au savurat porția de Alergăceală în echipa a cincea, parte din Tura de Vis, ediția 2o2o, aia cu pandemia, prinsă în cea mai scurtă noapte din acest an, de la Apus la Răsărit, o ultra alergăceală spre Sud, Vest, Nord și Est. Libertatea de mișcare, cândva un avantaj atât de banal, este în aceste zile incerte un privilegiu.
Primăvara ne-a adus în stare de urgență. Majoritatea competițiilor au fost anulate, socializarea a fost pusă la zid, purtăm măști, iar distanțarea socială a devenit inevitabil parte din viața noastră. Dar cumva la jumătatea anului,
Tura de Vis, unul din cele mai așteptate evenimente personale, cu a patra ediție ne-a aliniat la orizont.
Tura de Vis urbană nu a fost niciodată o competiție, ci o declarație a libertății de mișcare, o exprimare deschisă a emoțiilor prin alergare, o idee apreciată în fiecare an. Prima ediție am ratat-o. A doua ediție a fost
prima mea alergare de la apus până la răsărit. Anul trecut am alergat un
semi la munte și mai pe seară un maraton urban la a treia ediție.
Anul acesta, ne-am organizat un pic diferit pentru a respecta măsurile de siguranță impuse de autorități. Ideea era de a alerga în echipe sau grupuri de câte șase oameni. Fiecare echipă avea un nume și un căpitan ce trebuia să coordoneze propria echipă, să identifice unele puncte de realimentare pe traseu sau toaletele, să mențină legătura cu organizatorii.
Inițial erau afișate patru echipe, iar eu mă înscrisesem în cea a lui
Radu. Mai mulți prieteni m-au întrebat dacă vin, că ar vrea să alerge cu mine, astfel că m-am propus căpitan al unei noi echipe. Sincer nu mă așteptam, dar am fost acceptat. Oricum alergam toată noaptea, iar activitatea de iepuraș mă recomanda pentru a conduce un grup de alergători.
Traseul anunțat aduna urban aproape 56 de kilometri alergați voios către toate cele patru zări. Purtam tricolorul și vesta de hidratare astfel că mi-am adus și o mică boxă bluetooth pentru a avea muzică pe traseu. Motivat de a alerga cel puțin 50 de kilometri indiferent cât dura tura de grup m-am sincronizat şi cu tura de anduranţă
LockDown Ultra.
Oamenii înscriși erau mai mulți decât echipele formate astfel că a trebuit să ne adaptăm. Aproape de apus ne-am adunat la
Universitate pentru ultimele mici detalii. Urma să aflăm pe unde vom alerga și cine vor fi alături de noi în fiecare echipă. Știam că unele persoane vor veni. Se anunțau coduri colorate și ploi. Norii erau promiși pe cer.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Cu ploi la orizont o parte au renunțat la ideea de a alerga urban în miez de noapte.
Marco s-a înscris voios în ziua cursei. Mai alergasem împreună și știam că vom face petrecere.
Maria și
Aura s-au alăturat după încălzire. Pe Dragoș și Răzvan îi știam de la unele alergări de grup. Gabriela,
Ema și
Iulia împreună cu
Gabi au fost noi prieteni de fugă.
Aveam de alergat fiecare echipă către cel mai îndepărtat punct din cele patru zări, ruta o alegeam noi, cu condiția de a continua pe noua direcție în ordinea acelor de ceasornic. Am început alergarea în zece către sud, grupați în două grupuri compacte alergând către fântânile colorate de la Unirii, pe Splai, apoi către
Sud spre Tineretului.
Ideea era să nu alergăm integral pe acelaşi traseu la întoarcere. Astfel că am intrat prin
Orăşelul Copiilor şi ne-am bucurat de alergare prin culori. Adunasem deja 15 kilometri când am revenit la start la statuie pentru a porni către noua direcție. Patru dintre alergători s-au retras către casă. Grupul de șase rămas putea alerga acum compact.
Am pornit spre
Vest către
Eroilor, am urcat pe la
Cotroceni către
Drumul Taberei pentru a marca potcoava. Pe traseu nu aveam puncte oficiale de alimentare, dar urma să profităm de magazinele de pe traseu pentru aprovizionare. Întoarcerea din vest a fost alergată alintaţi de ploaia torenţială urmând calea către
catedrală,
Izvor și
Universitate.
Mai aveam vreo două ore la dispoziţie, suficiente să plecăm în patru către
Nord pe
Calea Victoriei. Am bifat cu zâmbete
Arcul de Triumf şi aripile de la
Casa Presei Libere. Spre
Est mai aveam de investit doar o jumătate de oră. Am pornit spre
Foişorul de Foc pe care l-am cucerit matinal printre norii cenuşii.
Distanţa maratonului a fost cucerită atunci când ultimele urme ale nopții cădeau biruite de lumina noii zile, cedând locul mândrului soare ascuns timid printre nori. Ne-am regrupat la final cu celelalte echipe printre zâmbete mai presus de oboseala acumulată. Câteva cadre au încheiat sesiunea de grup urmând ca fiecare să se retragă spre casă.
Mulțumim frumos
Marco pentru fotografii. Felicitări tuturor. A fost petrecere urbană de zece alergată lejer în condiţii speciale. Aveam pe ceas în cont aproape cincizeci de kilometri, dar am continuat fuga printre stropi către casă spre
Alba Iulia alături de
Gabi. A fost
Tura de Vis, aia cu pandemia, un nou
ultramaraton urban savurat în miez de noapte.