Bucovina Ultra Rocks ...ultra experiența moldovenească printre nori

Iubesc și respect muntele. Ador să fiu la înălțime, deasupra norilor. Chiar dacă petrec multe ore scurse în sutele de minute cronometrate, alergate pe potecile marcate după posibilități la alte sute și sute de metri altitudine. Fiecare linie de finiș nuanța punct cu punct accesul în liga mondială a alergării montane printr-o calificare la UTMB.


Zarurile erau aruncate. Vara mă alinia la finalul lunii august la start, iar Alpii urmau să fie cuceriți fără frontiere. O dată la o sută de ani însă o pandemie avea să pună deoparte planuri mărețe. Au fost stări de urgență ce ne-au ferecat în case. S-au pierdut prea multe bătălii. Sărbătoarea mondială a fost anulată. Muntele alb va fi tot acolo și la anul.

Am învățat să mă bucur de libertate printre restricții și alerte. În anul de grație 2020 am acceptat un alt UTMB, un Ultra Trail din Moldova Bucovina, adus în calea pașilor pe un teritoriu mioritic, respectând reguli impuse pentru o nouă experiență. Bucovina Ultra Rocks, o ultra experiență montană scrisă printre nori pentru a cuceri regatul fagilor, Bucovina.


Majoritatea competițiilor au fost anulate. Cumva mă așteptam ca și acest nou proiect să aibă aceeași soartă. Am acceptat provocarea uneia din cele cinci probe, cea de mijloc, cucerit de medalia de finiș. Era în plan distanța maratonului, vreo trei mii de metri și jumătate de zi limită premiată cu trei puncte ITRA.

Din capitală până în nord am învârtit covrigul inevitabil mai bine de opt ore. La ceas de seară după asfințit am preluat kitul de concurs. Un tricou fain, un gel, câteva pliante puse într-o verde punguță textilă personalizată. Am campat aproape de start. Matinal, după răsărit, la șapte era programat startul nostru în valuri de distanțare.


Nu am avut curaj pentru mai mult. Avea să fie o decizie inspirată. Distanțele au fost mărite pentru a păstra punctele promise și de a se încadra în certificarea ITRA. Locul de joacă era unul complet nou pentru aventură și ambiții personale. Vreo cinci kilometri au fost adăugați în contul cursei cu aceleași limite de timp impuse. Nu era o fugă fără griji.

La miezul nopții începuse aventura celor de la 100⁺¹⁰ kilometri. Lupta pentru supremație era între cei mai buni, dusă cu fiecare kilometru până în ultima secundă. Cu o oră înaintea noastră plecaseră cei de la 80⁺⁸. Ruta promisă marcată aducea urcări abrupte către trei vârfuri muntoase, Pietrele Doamnei ce stau de veghe peste ani și ani.



Eram acolo, parte din povestea celui mai important concurs de alergare montană ce a supraviețuit pandemiei, cu aproape cinci sute de alergători înscriși la una din cele cinci probe de anduranță dezvăluind legendara regiune bucovineană. Pornesc spinten. După câteva sute de metri pe un drum forestier urmez calea marcată printre arborii seculari.

Sar câteva porți prin curțile localnicilor. Unele porți erau asortate cu fire sub tensiune pentru a ține animalele la distanță. Am simțit energia. Se anunța vreme bună. Fără ploi la orizont. Primul punct de hidratare era într-o vale. Alergam la risc, purtând noii papuci de fugă culeși dintr-un concurs cucerit și un gram de oportunitate.


Aderența a fost excelentă (și) pe porțiunile alunecoase. Am reușit să rămân cu stângul într-un ochi de noroi chiar înainte de punctul de hidratare. Într-un picior am reușit să-mi eliberez anvelopa. Am fixat-o la loc, am prins gaiter-ul și am coborât spre voluntari. Mi-am încărcat flaskurile și am pornit mai departe spre primul punct deasupra norilor.

Bifasem primul vârf la înălțime. M-am bucurat de peisaj, de câteva bucăți de fructe și o mână de chipsuri din meniul sărăcăcios al punctului de alimentare. Nu căutam ospăț, dar lipseau suplimentele de anduranță savurate prin vecini. Aveam resurse. Unele erau impuse. Urma actul doi, coborârea sincronizată aproape de startul probei următoare.


Geluri, batoane, magneziu? Nici măcar cuburi de zahăr. Nu le-am regăsit nici mai târziu comparativ cu alte competiții de acest calibru. Poate nu erau puse la aprovizionare când am bifat eu fiecare punct, deși un brand forțos de suplimente era sponsor de bază al evenimentului. Am apreciat sandwich-ul cald ambalat la următorul punct.

Coborârea din Rarău a urmat pe un drum asfaltat. Înainte de a urma calea marcată zăresc un grup de alergători avansați care se rătăciseră la vale pe asfalt. Am reușit să pierd prin pădure urma marcajelor, dar având harta pe ceas am revenit repejor pe calea cea bună. Cobor sprinten cărările întortocheate. Urma un drum pietruit vreo doi kilometri.


Înainte de următorul punct de alimentare dau de Alex, câștigătorul cursei de 80. Gonea mai departe spre următoarea urcare, având în cont dublul distanței mele alergate cu doar o oră avans. Urcarea ce a urmat la jumătatea cursei m-a secat de puteri și resurse contra timp. Mai bine de trei ore am investit acolo după posibilități și resurse.

Aveam rezervă mai bine de două ore din timpul limită intermediar înainte de a urca spre cer. Punctul cel mai înalt pe Giumalău a fost atins fără emoții. Câteva cadre cu zâmbete și un selfie au fost timpul de răgaz înainte de a pleca din nori. O jumătate de ceas am sprintat prin jnepeniș urmând marcajele spre următorul punct la zece kilometri.


Am resimțit din plin soarele pe această porțiune. Acolo unde era umbră prin pădure aveam de urcat rampe ascuțite. În zonele cu pante golul alpin amplifica soarele încins. Resursele de lichide se epuizau rapid. Într-un colț al numărului de concurs era imprimat profilul traseului. Am traversat o porțiune verticală intersectată cu TransRarăul.

Am profitat de sursele cristaline de apă, mai ales pe ultima parte după fuga prin sălbăticie, înainte de cireașa de pe colivă. Aveam zece ore trecute pe ceas și mai aveam vreo șase kilometri. Resursele au fost bine gestionate, mai aveam un gel pentru ultimul hop. Bateria era pe ducă. Eram în sălbăticie. Fără vreun alergător în urma pașilor.



Ultimul punct de control era promis înaintea ultimei urcări la Runc. Depășisem limita maratonului și coboram rezervat ultima bucată de traseu printre pietrele din meniu. Vreo doi alergători din spate mă ajung glorioși către ultimul act. Refac proviziile la hidratare și pornesc pe urcarea abruptă ajutat cu ultimele puteri de două crengi pitice.

Intram în ultima oră și mai aveam vreo doi kilometri de urcat plus încă unul de-a dura la vale. Eram la limită în statistici, dar atât de aproape de succes. Nu puteam renunța. Energizant de veselie a fost revederea cu Lelia, ultimul străjer de control. Mi-a scanat numărul. Am profitat de un selfie înainte de a porni la goană către râvnita linie de finiș.



O duzină. Aproape douăsprezece minute până la limita celor douăsprezece ore de joc. Doar pentru statistici atât a fost de ajuns pentru a fi un învingător. Au fost urcări criminale, pante abrupte, trasee destul de sumar, dar bine marcate, natură pură, bucuros să fi fost parte din poveste chiar dacă am tras de mine pentru un loc codaș în statistici.

Felicitări tuturor. A fost una din cele mai dure experiențe de alergare și cu siguranță se pot îmbunătăți unele mici aspecte. A lipsit o gustare caldă la final. Sau măcar o sursă locală de bunătăți contracost. Și o bere rece după porția de sălbăticie. De ce nu? Cu distanțare socială. M-am bucurat de zâmbetul celor dragi, voioși că am ajuns cu bine la finiș.


Mulțumesc Paul pentru invitație, pentru efortul titanic investit în organizare, mulțumesc voluntarilor și celor implicați în scenariul acestui eveniment memorabil. Medalia personalizată este superbă, martoră a victoriei cu limitele personale mai presus de statistici. Am alergat în 2020 UTMB-ul nostru, un Ultra Trail din Moldova în Bucovina.