Băneasa Race ...primul semi după maraton

Îmi plac schimbările. Deseori aduc valoare și experiențe noi, gata de a fi încercate și savurate. Oferta aliniată la orizont aduce o alergare pe poteci de pământ, în armonie cu natura, atunci când totul se trezește la viață și natura redevine verde. Iar eu nu puteam lipsi de la apel, de mă bucura de prima ediție de primăvară. Mai ales că o astfel de invitație nu se refuză.


Anul acesta, organizatorii au propus un nou concept, care încearcă să îmbine tradiția cu evoluția. Astfel, ideile noi aduc iubitorilor de mișcare o nouă serie de evenimente Băneasa Race, prinse în trei anotimpuri. Primăvara, toamna și iarna. Traseele de alergare sunt de fiecare dată bine marcate de către voluntari pe potecile din pădurile de lângă București.

La început de aprilie în mediul online un nou concurs era aliniat la start. Acum că primăvara și-a intrat în drepturi eram invitați să împărtășim cu organizatorii o imagine de la primul nostru antrenament pe vremea bună, o fotografie ce avea să fie premiată cu o invitație la noul Băneasa Race, la prima ediție de primăvară. Am comentat și am câștigat.



Era stabilită destinația. La cros sau semi, asta era dilema. Participanții puteau opta pentru două trasee, iar taxa de înscriere varia doar în funcție de numărul de persoane înregistrate în momentul înscrierii. Deși alergasem un maraton nu puteam refuza o porție prelungită de natură. La meteo ecuația dădea cu soare. Să fie cât mai luuung traseul.

Fiecare competiție matinală în capitală începe cu o trezire sprintenă în toiul nopții. Încă sunt la malul mării. Orice deplasare către capitală înseamnă cel puțin trei ore și peste 250 de kilometri, cea mai mare parte învârtind covrigul pe nesfârșita autostradă a Soarelui. Iar ea, Luiza era alături de mine. Unul din voluntarii de la punctul de hidratare din mijlocul pădurii.


Punctul este amplasat strategic pe traseu, după primii șapte kilometri înainte de ne despărți de cei de la cros. Dar revenim tot pe acolo și după vreo zece kilometri spre linia de finiș. În același punct am contribuit și ne-am bucurat de experința de voluntariat acum aproape trei ani. Bucuria de a avea unul din suporterii mei dragi pe traseu este neprețuită.

Mulțumesc voluntarilor implicați pentru a ne oferi nouă o experiență de poveste. La start era agitație, emoții, veselie. Horațiu a fost gata să ne dea porții de energie adunate în exerciții de încălzire. Fotografii ne captau în cadre. Plecăm în valuri pentru a evita aglomerația. Iar eu am timp de încălzire, de pregătiri. Plec în valul albastru. Al patrulea, în prima linie.



Plec tare. Ca de fiecare dată. Știu că bucata asta de asfalt lată se va termina repede. Avansul trebuie menținut înainte de a da ochi cu potecile întortocheate prin pădure. Primele sute de metri ne așează, începem să ne menținem constant, kilometru cu kilometru. În zare totul verde, mirosul verde crud, aud pașii ce calcă constant, bătăi de inimi și respirație.

Pe traseu sunt pitiți Irina și FishEye gata să ne (sur)prindă în cele mai bune cadre. Ajungem la punctul principal, aici ne despărțim de cei de la cros, noi la stânga, ei la dreapta către linia de finiș. Ne bucurăm de apă, izotonic, încurajări și bunătăți. Plec mai departe. Mai aveam resurse. Geniale tabletele energizante cu magneziu. Un boost de energie.


Partea asta de pădure pare mai sălbatică. Potecile dezvăluie pe alocuri arbori înalți, dar deseori parcă te afunzi tot mai mult în pădurea deasă. Suntem mai puțini, dar ne bucurăm de natură, depășind pe câte unul regulamentar plecat în alt val, privind încrezător la limita impusă de două ore. Maratonul de ieri se resimte un pic, dar nu aveam aspirații la podium.

Doar bucuria de alerga în natură. Am revenit la hidratare după bucla asta de la semi. Zâmbete și veselie. Încurajări și energie pentru alergăcioși. Ultima parte, aproape doi kilometri ieșim de pe poteci. Avem doar asfalt. Este partea cea mai solicitantă, suprafața este din nou dură, dar puteam sprinta către linia de finiș. După energie și posibilități.



Linie dreaptă, viraj la dreapta. Trec linia de finiș la Băneasa Race, primul meu semi după maratonul din Cheile Dobrogei. O alergare trail pe poteci de pământ prin pădure, un traseu estimat de alergat în două ore, terminat numai pentru statistici în timpul oficial 1h51'^48". A fost o primă ediţie de primăvară. Iar eu, unul din sutele de participanți aliniați la start.

Pașii de alergăcios au fost protejați cu noile anvelope de trail dedicate pentru acest tip de teren cu potecă de pământ KipRun Trail TR. A fost un semimaraton răcoros prin pădurea înverzită pe poteci asezonate cu ciripit de păsărele şi un soare mai întâi timid, ascuns încă printre nori. Felicitări pentru rezultate tuturor acelor alergăcioşi ajunși la linia de finiș.


Mulțumesc pentru zâmbetele prinse în fotografii, a fost o primă ediție reușită. Imortalizăm în fotografii zâmbete, emoții, rezultate și ea, medalia, verde. Pastele și salata fresh au completat experiența zilei. Mulțumim voluntarilor, organizatorilor, celor implicați. De data asta am fost alergător. Dar aș reveni pentru o porție de voluntariat. Atmosfera asta este magică.

O luăm la pas. Avem destul de condus înapoi până la mal de mare. Timpul nu este de partea mea. Sunt kilometri pe care îi alerg, mulți alții trebuiesc consumați la volan cu viteză mai mare. Încă nu ne putem teleporta, așa că ne bucurăm și de drumul spre casă, face parte din poveste. Deocamdată. Până atunci când poate capitala va fi noua mea casă.