Nici că nu s-au așezat bine voioasele ritmuri de petrecere din capitală asezonate cu focuri de artificii colorate de sfârșit de an că uite... nu las să se încheie prima zi fără să trag linia de finish a lui 2018... în rânduri bine alese pentru prima postare din noul an. Povestea anterioară de aproape acu' un an, cu cele bune şi rele, cu planuri duse sau nu la bun sfârşit o găseşti aici.

Bun... trage o juma' de kil de aer în piept... ia o cupă de licoare răcoritoare şi luuungă... căci... am scris destule și nu m-am îndurat să ascund niciun paragraf... totul trebuia spus... așa că va fi în calea ochilor tăi numa' decât.

Planurile de început de an centenar erau creionate cam aşa... mai întâi vroiam să scap de jobul cu iz stresant de la mal de mare şi să continui făcând ceea ce îmi place... ceva creaţie pură... ceva inginerie în modelare 3D... dar ştiam că era pusă la zid mişeleşte şi relocarea (cel puțin) în capitală, deci implicit un nou început.


Apoi... pe plan alergăcios urma să alerg pe o insuliță la ocean în a doua parte a lunii ianuarie ca pacer în Gran Canaria... pentru asta nu m-am înscris la Gerar 2018... dar eram deja "în cărţi" la "loteria vizelor" înscris la tragerea la sorți pentru UTMB OCC, deci visam frumos la o alergăceală dificilă în Alpi.


Mai vroiam să fac un ultramaraton noaptea... și DA, să ajung măcar o dată să alerg pe un alt continent în Asia la Cappadocia Ultra Trail printre formele de relief selenare.


Mai era în plan tot așa... cel puțin o experiență sau mai multe locale de pacer la București sau prin ţară pe distanța cel puţin a semimaratonului.

Doar că... deseori planurile de acasă nu ajung musai să le pui în practică... din motive mai mult sau mai puțin obiective. Nu a fost lozul câștigător anul ăsta cu UTMB. Am șanse duble pentru înscrierea la OCC pentru fuga în Alpi în 2019. Și nu este neapărat ceva rău în asta.

Am alergat la mare din prima zi, apoi a doua... câte o alergare matinală la răsărit... cu un soare roşu timid ce s-a ascuns fuguţa între nori... un aer rece... valuri înspumate şi zeci de pescăruşi gălăgioşi într-o sesiune de o oră asezonată cu fotografii din spectacolul mării.


Alergăceala a fost la apel în ritm organizat și în fiecare vineri seara cu evenimentele Mamaia Friday Sunset Run... căci până la final de primăvară, în luna mai, ne-am tot adunat unii, alţii... la sesiuni relaxate şi nu neapărat sprintene de faleză pe traseele de fugă.

Şi... a venit momentul decolării către ţări mai calde, mai întâi cu o escală la Barcelona şi evident o vizită scurtă centrală urbană la Sagrada Familia şi alte capodopere arhitecturale semnate de maestrul Gaudi.


Participarea la Gran Canaria Marathon 2018 în echipa de paceri la ritmul relaxa(n)t de patru ore mi-a adus o experienţă de vacanţă... cu alergare la maraton prin civilizaţie la pachet cu palmieri... pe un traseu destul de solicitant cu diferenţe bruşte de nivel... cu variaţii de tipuri de teren... dale, asfalt, piatră cubică... undeva la 25 de grade... câteva dâre de nori timizi şi ceva lipsă de umiditate... în statistici oficial timp net 4h00'08" și misiune îndeplinită pe teritorii spaniole.


Experiența din Insulele Canare nu a solicitat totuşi pauza de recuperare așteptată... așa că în weekendul ce a urmat, la final de ianuarie am ajuns totuși cu câteva ore înainte de start să găsesc un loc la Gerar într-o echipă de supereroi. Karma? A fost Semimaraton Gerar, la Politehnică... primul eveniment din acest an susținut parţial prin voluntariat și alergare!



Au urmat în prima parte a anului câteva alergări caritabile constănţene prin care am susținut proiectul de suflet Alerg pentru Spitalul Copiilor - 1leu.org ori de câte ori am fost liber... nu prins printr-o alergare competițională... și sper ca Marcel sau Otilia să reînceapă și în anul ce tocmai a dat buzna peste noi alte sesiuni caritabile de alergăceală.


A doua jumătate a lui februarie m-a adus la Hell of the East, o nouă competiție de fugă pe meleaguri dobrogene... un semimaraton offroad cu ceva diferenţă de nivel pe o vreme înnorată... cu un sol umed, ceva împachetări cu noroi, dar bună dispoziţie, oameni tare frumoşi şi voioşi. Anvelopele Kalenji KipRun Trail XT6 şi-au făcut şi de data asta cu brio treaba... nu au fost necesare opriri de curăţat noroaie, legături suplimentare de şireturi şi altele... aşa că daaa, îi recomand!

Finalul lunii martie aduce sub lupă o nouă participare în stațiunea Mamaia la Maratonul Nisipului... o alergare solicitantă prin nisipul umed, afânat, mărunţit cu scoici, jaloane printre rapane... un vânt nervos, pescăruşi zgribuliţi în zare. Totuşi, am avut parte de lume veselă, voluntari energici şi o atmosferă geroasă de sărbătoare la final de martie pe malul mării... restul, sunt statistici.

Am alergat prima dată cu Kalenji KipRun LD pe nisipul sălbatic şi forma tălpii şi construcţia pantofului pe picior m-a salvat de câteva entorse... recomand, chiar dacă ei sunt pentru asfalt pe distanţe lungi... au fost parte din reuşita mea.


Medalia, un cinci turnat... colorat cu bleu şi galben... e un plus reuşit pe lângă tricoul tehnic tricolor... mulţumim pentru cabina foto, pentru fotografii de pe traseu şi start-finish... conturându-ne în amintiri imortalizate pe hârtie majoritatea emoţiilor trăite şi a momentelor competiţionale petrecute. Ne revedem (poate) la anu'!

Aprilie ia startul în forță din prima zi cu Uniqa 10K în blocstartul Elite. Pe traseu o alergare sprintenă competiţională pe o vreme rece, nehotărâtă cu un pui de soare înainte de start, vânt nervos mai ales la întoarcere asezonat cu stropi reci de ploaie... o mare de alergăcioşi în spate şi chef de fugă.


Aproape de jumătatea lunii... am experimentat pe plaiuri dobrogene la Valu lui Traian o alergăceală de seară pe teren accidentat preponderent cu potecă de pământ, pe drumuri printre ogoare cu grâne pline de culoare verde crud. Am vrut oarecum să testez echipamentul nou de fugă trail ca (și) pregătire pentru Maratonul Argonauților o nouă competiţie "din curtea şcolii".


Mulţumesc Decathlon Constanţa pentru susţinerea paşilor mei de alergare.


A venit ziua cea mare şi noi, cucuieţi... am dat o tură într-o zonă dobrogeană aparte la Cheile Dobrogei pentru prima ediţie de alergare competiţională Maratonul Argonauților... primul maraton montan din acest an organizat pe urmele argonauţilor pe o vreme răcoros ceţoasă... personal savurată un target propus lejer pentru descoperirea traseelor locale de alergare. Recomand, este o competiţie aparte.


A doua zi a fost apelul de la marginea pădurii... uneori bine faci, bine găseşti.


Deşi aveam în plan o participare ca (și) voluntar la Băneasa Race... ediţia de primăvară m-a adus şi la primul semi după maraton montan. Ruta a fost alergăcioasă cu noile anvelope de trail dedicate pentru teren cu potecă de pământ Kalenji KipRun Trail TR. Am avut parte de un semimaraton răcoros prin pădurea înverzită pe poteci asezonate cu ciripit de păsărele... cu un soare mai întâi timid, ascuns încă printre nori, apoi generos la strălucire.


A doua parte a lunii aprilie m-a reîntors la Braşov Marathon după ce anul trecut am experimentat primul meu maraton alb. De data asta am alergat din nou pe urmele maratonului montan din inima Carpaţilor către Postăvaru pe o vreme însorită, cu verdeaţă, ceva zăpadă cristalizată acolo sus... pe trasee de poveste solicitante, bine marcate... o ediţie destul de reuşită... păcat de medalia incomplet pictată la finish. Pentru mine... a fost de ajuns... a fost cel mai probabil ultima participare la această competiţie.


Finalul de aprilie l-am petrecut tot în pădure... alergăcios la primul cros pentru prima ediţie Băneasa Forest Run... o experienţă combinată cu voluntariat pe o vreme răcoroasă matinal, încinsă la prânz cu voie bună, distracţie, poteci uscate bine marcate, puncte de hidratare bine plasate cu voluntari voioşi susţinători. Mulțumim!


Luna mai a început de la întâi cu alergăceală la malul mării la răsărit, dar provocarea acestui an avea să ia startul curând... erau în plan cel puţin o sută de kilometri de atins într-o anduranţă pe nisip în douăzeci şi patru de ore.


Mulţumesc echipei Rază de Speranţă, ţie Carmina că ne-ai ales pe toţi aproape de tine... prieteni vechi şi noi... a celor implicaţi în acest proiect... mai ales că la final echipa noastră a fost clasată pe podium pe poziţia secundă adunând "în cont" oficial 2445 kilometri în 24 de ore.


Pentru mine la final au fost 117K oficiali (în bucle de câte aproape trei kilometri) cu o pereche de trail pentru sesiuni medii până la două ore. Papucii s-au comportat impecabil pe nisip... aderenţă, confort... recomand Kalenji KipRun Trail TR pentru anduranţă pe nisip sau potecă de pământ prin pădure sau zone cu diferenţe mici de nivel.

Pe ceas au fost doar pentru statistici puţin peste 110 kilometri adunați la cea mai ultra alergare... provocarea celor 100K⁺... prima alergare oficială în miez de noapte... parte din nebunia unui ultramaraton de 24 de ore. Felicitări tuturor, colegi, participanţi, organizatori, voluntari... we dit it. Povestea acestei experienţe o poţi regăsi aici.


Motivaţia? Am alergat pentru echipă, dar şi pentru a facilita financiar accesul băieţelului meu la terapie specifică pentru autism... donaţii pentru cazul meu personal se (mai) pot face prin Paypal aici... am alergat pentru a-mi depăşi limitele, pentru a fi aproape de oameni frumoşi care se bucură de mişcare, se bucură de călătorie, nu neapărat de destinaţie.

Am alergat pentru ca flacăra torţei echipei Rază de Speranţă să ardă vie de la start până la final... am alergat cu mândrie purtând numărul 30, ziua mea de naştere... am alergat pentru sănătate. Trofeul individual obţinut este pus la vedere pentru a-mi reaminti de această nebunie de alergăceală în echipă.


Experienţa de pacer la semimaratonul urban din luna mai din capitală a fost pe un traseu modificat într-o sută de minute, sau p' acolo alături de Giuseppe. Karma... sau coincidenţa face ca... acest un pacer italian să fie în echipă şi la maratonul alergat la patru ore din 2017 de la Veneția dar și parte din joc la cel din Gran Canaria. Experienţa per ansamblu a fost bună cu excepţia steguleţelor troleibuz... dar am avut parte de voie bună, vreme încinsă, selfie-uri şi distracţia călătoriei mai presus de destinaţia finală.



Am legat în diversele mele activităţi ca pacer prietenii frumoase... am dat aripi multora, dar mai ales Oana a savurat primul ei maraton terminat cu brio. Azi... și ea la rândul ei, dă aripi altora ca pacer la fiecare semimaraton de câteva ediţii deja.

Între timp am avut onoarea să aduc aproape în echipă alte două fete frumoase și cucuiete, Carmina și Andreea. Au savurat ocazia şi atmosfera... s-au întors şi la ediţia următoare şi vor ghida pașii unor alergăcioşi și în acest an la noile probe competiţionale. Bravo fetelor. Tot sprinten s-a bucurat de experienţa de pacer şi Dacian în echipa de 1h25' pe semimaraton.


Weekendul următor am bifat în Târgovişte, cealaltă capitală, primul semimaraton în patru ture urbane pe o vreme schimbătoare... doar pentru statistici un personal best cu 1.35h pe 21K, o experienţă faină, o medalie frumos personalizată primită la finalul experienţei de alergare.


Finalul lunii mai avea să încheie o dată cu relocarea mea în capitală şi sesiunile de alergăceală organizate de vineri seara la mal de mare. Dar... mă prinde voios şi voluntar pentru cei mici la Crosul Copiilor Mangalia... a fost o primă ediţie reuşită... nu putea fi altfel când oameni frumoşi şi voioşi precum Carmina, Ionela şi Elena sunt în frunte.


O experienţă sălbatică, de poveste, am avut la Kamchia Sands... o nouă ediţie organizată atent de prietenii de la Pasul Verde pe malul mării vecinilor bulgari undeva mai sus de Varna.

Deşi am avut o zi înnorată dis de dimineaţă, a devenit colorată şi veselă cu oamenii speciali... am avut parte de o alergare în cea mai mare parte desculţ pe nisipul alintat de valurile înspumate ale mării, combinată fără voie cu un pic de aquathlon... o trecere înot a gurii de vărsare a râului Kamchia în mare... un semimaraton la care am bifat linia la finish (ca) al doilea român după o luptă aprigă cu un vânt nervos şi o mare învolburată. Voi reveni cu drag aici cu fiecare ocazie, recomand!


Luna iunie, început de vară... nimic deosebit?!
Şi totuşi... când drumul pe direcţia înainte nu arată promiţător, e sănătos să schimbi direcţia și în lateral, la stânga sau dreapta... sau pe diagolană... oricât de radicală poate părea decizia asta la început. Am început colaborarea cu Groupe Renault şi implicit m-am mutat în București în aproape trei ore... daaa, da, numa' trei ore.


Nebunie sau nu... mutarea în capitală mi-a deschis accesul noi orizonturi şi implicit calea la multe competiţii rapide... aşa că am bifat chiar de la început în iunie Betano 5K Night Run, Race for the Cure, apoi Crosul Companiilor B2Run, apoi Crosul Click Sănătate, apoi Crosul IT-ştilor... toate combinate cu sesiuni de alergăceală necompetiţională prin IOR cu Valentin sau prin Herăstrău la antrenamentele 321sport de marţi seara ale lui Radu.


Luna iunie am încheiat-o tare frumos cu o alergăceală nocturnă. Se întâmplă anual la solstiţiul de vară... chiar atunci în noapte... atunci oraşul e al nostru. Oameni curajoşi aleargă toată noaptea... descoperind în paşi relaxanţi de alergare capitala şi dau naştere unor aminitiri pentru o viaţă întreagă. Asta înseamnă Tura de Vis, adică #Running Culture în stare pură... de la apus până la răsărit. Faină idee 321sport pusă în operă şi promovată pentru orice alergăcios de Radu. Mulţumim. Felicitări tuturor !


Totuși... deși eram înscris la competiție... nu am luat în 2018 parte la Retezat Sky Race cedând locul meu rapid Mihaelei, unei noi prietene de alergăceală. Se întâmplă uneori să ai de ales... şi alegi. Dacă din diverse motive nu poţi lua startul la o competiţie, nu fi egoist... lasă pe altcineva să se bucure de alergăceală... restul se negociază.

Luna iulie mă defineşte ca (şi) un alergăcios de cursă lungă, mai mult sau ceva mai puţin competiţional... am fost atras către Maratonul Legendele Nemirei... un maraton montan prin Carpați cu diferențe notabile de nivel, o provocare 44K 2500⁺... una din cele mai solicitante competiții la care am luat parte... puțin probabil să refac traseul de maraton pe viitor dar... niciodată să nu spun niciodată. Totuşi recomand competiţia... sunt peisaje faine montane moldoveneşti de explorat în alergare.


Prima jumătate de iulie mă pune la start din nou pe ruta de ultramaraton la 76K montan prin vecinii Balcani la Tryavna-Ultra... şi... deşi am zis că nu mai fac niciodată un ultra, m-au ispitit Nikolay şi prietenii de la iRun.BG cu o nouă trăznaie în paşi de fugă competițională mai presus de statistici... o luptă cu doi EU, unul pesimist, gata să renunțe încă dinainte de start și un altul căpos și ambițios să duc pașii până la final.


Mă bucur că am finalizat această luptă pe un traseu modificat cu o vreme excelentă pe un traseu bine marcat, cu puncte de alimentare generoase și voluntari voioși, mulţumit că am finalizat traseul în siguranță, fără accidentări.


Am alergat cu Kalenji KipRun Trail MT și așa cum mă așteptam am avut aderență foarte bună, s-au comportat excelent indiferent de poteci, fie ele prăfuite, pietruite, noroioase sau mâloase... ei au fost în parte vinovați de reușită, bravo celor care au alergat 23K, 76K și wooow respect pentru cei care au trecut finish-ul celor 141K indiferent de statistici, bravo vouă... dar mai ales, mulțumesc celor doi suporteri dragi ce sunt alături de mine indiferent de oră, scumpa mea soție Luiza și puișorului meu Gabriel-Andrei.

Şi 2019 mă aduce pentru a patra oară consecutiv la Tryavna, de data asta voi alerga noul maraton montan, undeva la 42K cu 1700⁺ diferenţă de nivel. Aşa că nu mă căuta prin Bucegi pe la 7500... voi fi tot prin Balcani la vecini.

În a doua parte a lunii iulie onorând invitaţia Emei, o majoretă Invinctus pasionată de dans, mişcare şi frumos am pornit la drum aproape 500 de kilometri către nordul Moldovei. Am fost prezent la o idee de alergare faină povestită pe cărările de munte din Braşov devenintă realitate.

Moldovița Colț de Rai a fost pentru mine un semimaraton pe culmi bucovinene pe o vreme excelentă de alergăceală... ceață la început... apoi razele soarelui au răpus triumfător perdeaua de negură... sus, peisaje de vis, acolo, colț de rai, traseu bine marcat, un mic checkpoint demarcat de "binevoitori"... un traseu totuşi accesibil... cu primire veselă la finish şi una din cele mai frumoase medalii de finisher.


La final, ospăț bucovinean cu șunculiță și ceapă roșie asezonat cu legume și alte bunătăți... vin, pălincă... apoi plimbare exclusivă cu mocănița Bucovina / Hulțulca vreo trei ore prin Moldovița. Mulțumim, mai revenim și altă dată... avem traseul de maraton restant.


La final de iulie am chiar parte de aniversarea unei noi trepte a vieţii de veteran alături de fetele cucuiete de la mal de mare. Prin vecini la Razgrad-Ludogoreț, onorând invitaţia lui Ivan mi-am luat revanșa la Maratonul Ludogorie după unicul DNF de fix acum un an... pe o vreme umedă, răcoroasă, fără ploi în orele dimineții... am ajuns primul român la finish pe un traseu alergabil, foarte bine marcat... cu bunătăți din partea casei... cu fotografi plasați strategic și alergăcioși cu chef de fugă, voioși și sprinteni.


Luna august nu mă prinde cu alergăceală prea competiţională ci numa' aşa "de cartier" astfel că abia în a doua parte a revin în Apuseni graţie lui Adrian.


După crosul de acum trei ani și primul meu maraton de acum doi ani iată-mă din nou la finish. Am parcurs semimaratonul RunSilvania Wild Race pe un traseu sălbatic, pitoresc... cu urcare la Pietrele Albe, vf. Lespezi... cu treceri prin grote, pe poteci viu colorate și întortocheate... printre tufe cu fragi și zmeurică acrișoară... ocolind șiroaie de ape și noroaie pe o vreme însorită și răcoroasă după zile de ploi zgomotoase.


Experiența Wild Race este mai apoi completată cu peste 500 m de tiroliană în șapte puncte la zeci de metri deasupra copacilor, văilor și apei... cu plimbări pedestre către cascada Vălul Miresei... cu Slana Party, foc de tabără... cântece în acorduri de chitară și vioară, licori hidratante și voie bună departe de liniuțe de semnal și agitația urbană... cazați la milioane de stele... iertați de ploi. O plăcere să revin la Răchițele... o experiență cu drag de reeditat și cu alte ocazii. Recomand!

August se încheie cu FUGI... o nouă super-competiţie de echipă de zece. Tot Rază de Speranţă, tot Carmina căpitan, aceeaşi cauză, autismul. Carmina... ești o rază de speranță... iar noi alături de tine... sunt adunați la malul Dunării în pași de alergăceală. Eu... onorat să fiu în joc, parte din echipa asta faină și la final de vară.


Zece miorițe aurii la start, zece la finish cu câte două jetoane... podium, echipa câștigătoare din cele 11... oameni mici și mari, voioși și zgomotoși... ambasadori și organizatori... toți pentru susținerea strângerii de fonduri pentru autism. Mulțumim.

Gata cu vara... la început de septembrie punem sub lentilă Maratonul Transfrontalier 🏃 Via Pontica în prima duminică dimineață din septembrie... din meniu o porție de alergăceală sprintenă competiţională pe două teritorii la malul mării, cel românesc şi cel bulgăresc sub arșița unui soare torid, vânt nervos şi poteci aride... doar pentru statistici primul român la finish pe poziţia a 8-a în echipă cu Vasile purtând tricolorul prin vecini din 100 de participanţi trecuţi la finish.


Traseul variat a fost fără probleme alergat integral cu Kalenji KipRun Trail TR... anvelope de fugă concepute și testate pentru potecă de pământ şi teren variat cu proeminenţe, ideali de folosit şi pe sol nisipos sau acoperit cu vegetaţie mai ales dacă alergi în medie semimaraton.

Dacă e la rând al doilea week-end de septembrie... atunci musai e Ciucaș X3 2018 și inevitabil împreună clădim tradiție. Astfel că... pentru al treilea an consecutiv iată-ne voluntari, alergăcioși, oameni veseli și voioși la o nouă poveste scrisă aici, la Cheia pe culmile Ciucaș-ului... felicitări pentru implicare, pentru rezultate, câștigul este al nostru... legăm prietenii noi sau le solidificăm pe cele vechi.


Noi suntem an de an... parte din Ciucas Trail... noi suntem parte din tradiție. Pentru mine a fost al doilea maraton pe traseul Ciucaș şi DA, fu fain... taaare fain. Recomand!


A doua parte a lunii septembrie ne-a purtat colo sus... la câțiva kilometri de Vulcan, cum treci Carpații prin Defileul Jiului. Acolo găseşti un loc special în Parcul Național Natural Retezat. Urci vreo trei kilometri cu una din telegondolele portocalii până la startul pârtiilor de ski din Apres Schi Pasul Vâlcan la cota 1300. Aici numa' oameni voioși, plini de viață, alergăcioși, dar și cicliști de șosea sau mountain bike. Mai apoi, grupaţi... iau parte la o nouă ediție de poveste intitulată Crosul Montan Castelul din Carpați.


Alergăceala a avut undeva la aproape 14 kilometri cu aproximativ 700 m diferență pozitivă de nivel, cu un grad de dificultate relativ scăzut... pe trasee bine marcate... vremea a fost excelent-răcoroasă de fugă pe culmi din Retezat. Ne-am bucurat de natură, un soare călduros, răsfățați de razele lui, dar și un festin cu gulaș tradițional după festivitatea de premiere. Mai revenim cu drag cu altă ocazie. Recomand!

A doua parte din septembrie aduce acasă în capitală antrenamentele de joi cu gaşca adidas Runners Bucharest... fixând serile de joi pentru alergăceala de grup Tete-a-Tete. Sunt o comunitate faină și mă bucur că fac parte din gașcă... nu uita, te așteptăm cândva, cumva și pe tine... s-ar putea să îți placă.


Sesiunea de toamnă Băneasa Autumn Race vine cu voluntariat în sport, o experiență de alergăceală matinală pe poteci ruginii... de data asta închizător de trasee cu ultimii, atât la cros cât și la semimaraton... misiune îndeplinită, fără niciun alergăcios rătăcit.


Aproape la final de septembrie am alergat sprinten şi traseul transfrontalier cu tradiție la a treia ediție Free Spirit Run Giurgiu-Ruse. Am avut parte de lume veselă, vreme însorită, kenyeni, legitimați sau amatori... am avut o experiență frumoasă prin care am străbătut Dunărea și ne-am bucurat de mișcare în alergare.


Mai presus de bucuria alergării am avut în plan undeva la 80' terminat în doar 66' cu un pace mediu de 4.30-4.35 min./km. pentru cei 15 kilometri alergați ceea ce a devenit primul PB pe distanța de 15K. Felicitări tuturor.


În ultima zi de septembrie rămânem pe teritoriu vecin pentru a onora invitaţia primită de la Adalberto şi pornim să ne bucurăm de Zelen Marathon pentru o porţie dintr-o nouă poveste. Adunați pe o vreme cenușie cu stropi reci am pornit în pași de alergăceală unii la semi sau cros, alții curajoși la (ultra)maraton pe poteci de poveste. Suntem la Aladja, în Bulgaria lângă vestita mănăstire sculptată în rocă, parte din evenimentul local tradus ca maratonul verde într-un peisaj mirific... unde verdele crud al frunzelor se contopește cu covorul ruginiu al frunzelor deja așezate la sol confirmând vremii dominația toamnei asupra verii.


Am savurat sprinten poteci umede unde noroiul este amestecat cu nisipul fin adus de pe plajă de curenți... pe porțiuni unde pini înalți cu o aromă ce o regăsești adânc în Carpați la înălțime se alintă de briza mării... unde în zare admiri valurile înspumate ale mării Negre deși ești sus pe poteci întortocheate de munte... am savurat stejarii ruginii cu ghindele ghidușe bine conturate... mii de păsărele sau frunze multicolore... chiar și porțiuni în care copacii erau legați prin zeci de liane ducându-te cu gândul la junglă... aici prin vecinii bulgari la o alergăceală lejeră fără frontiere. Recomand!

Octombrie se remarcă prin una din cele mai importanţe competiţii de şosea de pe la noi. Fiind veteran, deşi iniţial eram înscris la semimaraton... am bifat totuşi misiunea îndeplinită la maraton pe traseul complet al evenimentului