Duminică am avut parte de o zi a contrastelor. Toate adunate în experiența unui cros din cadrul Băneasa Race organizat la ediţia de primăvară de asociaţia Trăiesc Sănătos... pe un traseu împachetat cu nămol asezonat cu un verde crud și alergăcioși voioși.


Chiar dacă ploi au căzut sâmbătă înecând potecile înverzite, totuşi azi ploaia a stat timidă într-un colț așteptând finalul... răsfățând pe alocuri cu câțiva stropi calea alergăcioșilor.


Deși era planificată o contribuție personală ca voluntar la acest eveniment încă dinainte de începerea anului, ca urmare a situației incerte a ultimelor zile, am luat startul la proba de cros grație Ioanei Gabriela... cu un număr de start IGO parcă luat din galeria de autobuze STB 311... ce trece fix pe unde stau eu... pe lângă IOR. Am reuşit însă să îl trec inspirat din valul cinci în primul pentru a evita aglomerația la start.


Traseul... a fost solicitant, poate de asta deși am (încercat un) alergat sprinten, probabil am făcut-o înot prin noroi. În statistici am trecut linia de finish după cincizeci de minute.

Mai exact pentru mine cronometrul s-a oprit fix la 51'23" cică... în primii 25, mai exact 24 din 476 la open, 11 din 130 la categoria M30-39... au fost aproape 228 cei de la semi, plus cei de la canicross... dar nu cred că s-au atins cei o mie patru sute de pe liste... poate a speriat ploaia sutele de absenți.


Say whaaat... unul din cele mai lente rezultate la alergare în ultimii ani pe 10K și sunt în prima parte din statistici ?!

Chiar dacă totuși am ajuns în (aproape) prima linie, nu simt meritată poziția... am lent-alergat (zic eu, dacă ținta era viteza și nu relaxarea) înot prin poteci cu noroaie.

Poate că rezultatele bune se datorează și faptului că sunt alte evenimente importante prin țară în același timp sau pentru că mă descurc eu bine pe noroaie... dar m-am bucurat de verdeață, ciripit de păsărele, poteci noroioase fără prea mulți stropi de ploi promise.


Cam așa e la Masters la unele competiții oficiale de fugă în aer liber sau de sală... ieși (poate aproape) ultimul și urci pe podium prin neprezentarea altora cum scriam la început de an aici şi s-au (cam) atacat unii atleți profi de pe margine.

Apoi... am zis totuși să contribui așa cum era stabilit azi noapte... am fost pe traseu de la kilometrul 7 la 13 pentru demarcarea acelei zone făcând echipă cu doi din cei de la salubritate gata acolo pentru a readuce pădurea la starea iniţială.

Felicitări Adalberto pentru implicarea în ultima alergăceală ca închizător de traseu, sper că a fost o experiență frumoasă. Drum bun în Brazilia și mulțumim pentru energie și buna dispoziție. Sper să se ia și la voi acasă și să vedem curând imagini ce dau viață unei noi comunități... adidas Runners Curitiba.


Legat de voluntariat, chiar dacă în pădurea Băneasa am pus o mică piatră de temelie la organizare acum patru ani... povestită aici... slabe șanse să mai colaborez cu echipa din Băneasa... nu știu ce s-a schimbat, dar comunicarea de la această ediție (nu) a fost... zZZ.

Le mulțumesc voluntarilor de pe traseu și majoritatea acelora care au contribuit pentru ca toate să funcționeze... din respect pentru ei păstrez pentru mine momentele neplăcute de la această ediție... poate una din ultimele alergate cu prioritate pe potecile din pădurea Băneasa.


Medalia... a fost de data asta eco, din lemn la această ediție, personalizată pentru cros sau semi. Personal sunt fan pentru medaliile turnate... dar, asta e... e alergată, e pusă în palmares.


Medalia de finisher este foarte importantă și nu trebuie neglijată căci în definitiv ea este cea care rămâne peste ani emblema acelei competiții terminate... iar organizatorii care vor înțelege asta mai presus de latura de ieftineală (la grămadă să fie acolo)... vor avea numai de câștigat.

Ştiu... mulți nu aleargă pentru medalii... sau mai ales că sunt multe competiţii unde nu se oferă medalii de finisher... doar că, ele reprezintă (chiar deseori) răsplata pentru efortul tău de a parcurge acel traseu. Au fost faine cele trei medalii turnate de anul trecut... de colecţie.

O bilă albă pentru concurenţa Băneasa Forest Run... au avut una din cele mai frumoase medalii alergate cu trei săptămâni înainte şi urmează cea de la Braşov Marathon similară... bună de alergat la colecţie... păcat că nu se mai fac înscrieri.


Punctele de hidratare au fost generoase, fascinat de caș(caval)ul de la start finish și de pe traseu... multe lichide la mesele încărcate... au fost în calea mea observate poate și pentru că am fost cu rachetele în față și nu prea am oprit nici la masa cu apă dinainte cu vreo trei kilometri, nici la kilometrul al şaptelea unde ne susțineau zgomotoși tinerii voluntari la zona de separare a traseului dintre cros şi semi. Mulțumim, s-a simțit frumos vibrația.


Din păcate același sentiment l-am avut și aici față de anul trecut, în acest an parcă a (s)căzut și acest concurs în pădurea Băneasa. S-a plecat simultan și crosul și semimaratonul totuși în șase valuri la câte patru minute.

Fain a fost așa neoficial... că te puteai pune pe ultima sută de metri înainte de start în alt val sprinten pe care îl notau cei de la start. Așa evitai descalificarea... oricum erai în față doar pentru a evita aglomerația, nu să furi minutele.


Dar au fost premii frumoase și variate, plus cursa de canicross, tombola nu am prins-o... oricum nu câștig la astfel de activități ...precum spuneam contraste și contraste.


Vom vedea dacă am dreptate sau nu din alte păreri după eveniment. Închei sesiunile programate din Băneasa lăsând locul altor experiențe, de la noi sau de prin vecini.

Nu pot spune... pe data viitoare... căci nu e în plan o altă alergare prin pădurea Băneasa... sau... precum zice o vorbă veche... mai răruț că-i mai drăguț.