În ziua cea mai lungă din an, imediat după solstițiul de vară, ne-am adunat oameni voioși la o nouă porție de alergăceală pe poteci montane aici la a zecea ediție, cu tradiție, Carpathian Marathon. Peisajele de vis asortate cu atmosfera prietenoasă şi vibrantă oferă o experienţă de neuitat care merită să fie savurată, împărtăşită şi apoi retrăită.


Dedicat atât participanţilor competitivi cât şi alergătorilor începători, evenimentul aduce o experienţă RunFest memorabilă oricărui alergător care se încumetă să exploreze una dintre ultimele regiuni încă sălbatice din Europa. Am profitat deja de o parte din zonă urmând traseul de pe bucla a doua EcoRun, o experiență savurată la începutul lunii mai.

Am fost apoi prezent pe aceste meleaguri prin voluntariat la un punct de hidratare. M-am aliniat la start purtând cu mândrie tricoul Transylvania. Mulțumită invitației câștigate de la Brașov, dar și alinierii unor planete, constelații și alte oportunități mai mult sau mai puțin divine, am ajuns și eu la start, parte integrantă din această nouă experiență.


Am avut de ales. Opțiunea de a alerga semimaratonul a fost condiționată de traseul propus. Maratonul aduna două ture ale traseului de semi. Dacă nu este musai necesar nu sunt fan ture multiple. Nu am avut sub radar nici buclele scurte de la ștafetă, nici dubla pentru maraton. Oricum mai aveam o altă tură urbană de alergat la noapte.

Felicitări tuturor celor care au acceptat provocarea de a alerga maratonul, mai ales ție Nicoleta, ai fost eroina probei alături de ceilalți în prim plan, mai ales că acesta a fost primul tău maraton. Distanța parcursă cumulată a depășit-o pe cea standard a acestei probe de anduranță. Memorabil. Și eu am alergat primul maraton montan, chiar de ziua mea.



După porția Eco, acest eveniment primește o altă notă de zece. Indiferent de poziția ocupată în administrarea zilei de fugă toți cei implicați au fost foarte bine organizați, numerele de concurs le-am ridicat destul de repede deși era aglomerație, zona de start și relaxare a fost degajată, grație și locației alese de la Cheile Grădiștei, terenul nostru de joacă.

Acest complex există prin implicarea lui Ovidiu Gârbacea, fost campion balcanic, multiplu campion național la proba de ski fond. Acesta se retrage și pune bazele unei afaceri pe cont propriu alături de soția sa. Decid să cumpere terenul situat la înălțime în mijlocul unui peisaj spectaculos. Apoi construiește acest loc de poveste, gazda alergării noastre.


De la o pensiune și un tractor, până la unul dintre cele mai mari și complexe proiecte turistice din România, a fost mult mai mult decât un pas. Totul a prins viață prin multă muncă, viziune, inspirație, pasiune, răbdare și adaptare. Da, avem câteva locuri de poveste în România, iar alergarea poate fi o reală oportunitate de a le promova mai departe.

Organizarea a fost peste așteptări, unul dintre avantajele acestui eveniment fiind de departe posibilitatea primirii kitului de concurs prin curier (opțiune disponibilă în capitală). Dacă tot ai cotizat printre primii și plătești contribuția pentru kit, ar fi frumos să beneficiezi de el, nu? Chiar dacă din diverse motive nu mai poți lua startul la aventură.



Revenind la ziua cursei, locuri de parcare chiar au fost destule. Ne-am bucurat de mobilitate chiar dacă aveam locuri (și) la garderobă pentru hainele de schimb. Opțiuni de a anima și susținătorii erau disponibile la start cu o zonă de relaxare cu mese, o zonă de promenadă cu priveliște la eveniment, dar și un coffee point cu fotolii puff confortabile.

Ce e corect, e corect, acesta a fost unul din puținele puținele evenimente locale unde aveai geluri la discreție, apă, fructe frumos porționate și aranjate, glucoză, ceva dulce, ceva sărat și bună dispoziție. Un adevărat răsfăț la punctele de alimentare, ceea ce dăuna clar vitezei spre statistici. Dar am supraviețuit tentației. Am continuat fuga mai departe.



Punctele de alimentare au fost foarte bine plasate. Puteai lua rezerve suficiente între cei cinci, șase kilometri fără a avea extra nevoi de hidratare sau alimentare. Bine arăta și zona de finiș, gata alimentată pentru hidratarea și recreerea după porția de fugă. Pastele au fost suficiente și delicioase pentru reîncărcarea optimă cu carbohidrați.

Zona de finiș a fost puțin întortocheată, cu ceva variații de nivel. Inspirată? Te potolea un pic dacă erai talpă iute. A avut farmecul ei, ducând un pic cu gândul la jaloanele curselor de moto-cross. Atmosfera a fost destul de animată, chiar dacă vremea anunțată a fost mofturoasă, cu un soare timid ce a cedat în fața norilor. Au fost și picături de ploi.


Clasamentul pașilor de fugă a fost afișat la vedere, imprimat. Fără dubii, fără surprize. Toate statisticile sunt public afișate. Am fost toți cronometrați după cip obținând fiecare timpul net efectiv. S-au stabilit clasamentele și podiumul pe categorii de vârstă. Nu prea m-am agitat, nu alergasem pentru statistici. Nu am prea multe șanse la cursele montane.

În statistici am finalizat experiența semi cu timpul de 2h^36'52" clasat în prima parte, pe 83 din cei 375 la Open sau pe 28 din 108 în categoria M^30-39. M-am bucurat de experiența montană estimată în trei ore, de câteva cadre prinse sub lentilă și câteva coborâri sprintene cu puțin peste patru per mie după disponibilități pe poteci marcate cu grijă.



Medalia aurie personalizată, primită cu ocazia acestui eveniment completează experiența DHL, ediția a zecea, o ediție de zece. Cele două zone de masaj au contribuit la recuperarea după felia de anduranță. Mulțumesc lui Dragoș pentru transfer, mulțumesc organizatorilor pentru invitație, mulțumesc voluntarilor pentru susținere.

După eveniment am pornit spre capitală pentru a lua parte la o nouă tură de fugă. Atunci când soarele ceda prizonier nopții începea Tura de Vis. Da, în noaptea asta, am alergat (și) prin capitală relaxat, pe alei urbane sau prin parcuri, de la Apus la Răsărit (încă) un maraton. Alături de gașca 321sport am sărbătorit solstițiul, cea mai scurtă noapte din an.



Da. Această experiență montană este cu siguranță una din cele pe care le-aș repeta, poate chiar cu Luiza la pas lejer. Timpul limită de patru ore și jumătate este destul de generos pentru o porție de drumeție sprintenă pe alocuri. Rămâne doar să avem parte de o vreme bună. Verdele crud și peisajele de poveste oferite de natură merită efortul.