Sunt un alergăcios de cursă lungă. Prefer traseele de anduranță. Recunosc însă, uneori este interesant să ies din tipare pentru o fugă sprintenă urbană. Mda, e un nou trend în Europa, acela de a aduce spectacolul atletic de pe stadion în inima orașului. Anul trecut câteva sute de participanți s-au
duelat la cele trei probe competitive.
Anul trecut eram înscris la competiție, dar am donat participarea
Nastasiei. Alergam la
Istanbul,
maratonul dintre continente. Proba
vedetă a competiției o reprezenta cursa de o
milă, un test sprinten de viteză pentru sportivii experimentați, apreciat și de amatori. O experiență de fugă locală alături de cei mai buni, asortată cu emoții și limite depășite.
La
Urban Athletics, au adăugat începând cu a doua ediție și proba de trei mii de metri, pe lângă opt sute și o
milă, apreciate de spectatori în decorul urban. Proba de o
milă reprezintă unul din cele mai grele teste de viteză, dar și anduranță. Am ales o distanță mai lungă de sprint, dar mai scurtă decât cea de fond. Și 3100, numărul de concurs.
Evenimentul promovează probele de semifond precum și performanța la aceste probe. Din acest motiv s-au oferit medalii
Fast Runners doar alergătorilor care se încadrau în baremul de timp competitiv. Bună ideea, motivațională. Personal, cred că arată mai bine medalia țestoaselor, motiv pentru care chiar am cerut-o cu prioritate.
Pentru un aspirant novice, a profita de oportunitatea unei astfel de experiențe de a alerga o milă poate reprezenta o provocare fără emoții. Pentru un alergător mai experimentat ce are (și) maratoane alergate în palmares, o cursă astfel de rapidă va ajuta la dezvoltarea vitezei, benefică și la anduranță pentru un loc mai bun în
statistici.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Mai presus de
statistici, noi, ăștia la trei mii de metri ne-am aliniat primii, matinal, la start pentru a ne bucura de alergare, alături de prieteni vechi și noi, pentru o porție de limite personale depășite. Vremea răcoroasă a fost tocmai bună de sprint, chiar dacă ne (cam) înghețau planetarele. Ceața încă era stăpână pe calea de fugă.
Am pornit matinal proba de curaj viteză, aliniat la start pe
Kiseleff în capitală cu alți peste o sută și ceva de alergători rachete, nerăbdători pentru a cuceri noi rezultate în statisticile personale. Aveam un plan o alergare sub patru per mie. Chiar dacă
alergasem la
Măciuca o porție de cros
demisec cucerind podiumul. Am pornit bine de tot pe ceață.
Parcă am plecat totuși tare. Senzația de a fi în prima linie este neprețuită. Chiar dă aripi. Era umiditate destul de mare, dar motoarele erau turate la maxim. Se auzeau doar pașii de fugă sincronziați de respirația alergătorilor. Pe alocuri timid se adunau susținătorii. Primeam urale și aplauze. Am întors repejor la
Arc. Soarele părea că vrea să doboare negura.
Ultima sută de metri a zburat cu privirea fixată către linia de finiș. Numa' pentru
statistici, am terminat în
11'48", al 35-lea din 136 la open și al 13-lea din 40 la categoria M
35-49. Felicitări tuturor pentru rezultate. A fost fain că se putea alerga chiar toate probele adjudecând mai multe
medalii, trofee personalizate pentru efortul individual.
Mulțumim organizatorilor pentru invitația sprintenă urbană de fugă, pentru cadrele foto imortalizate de
FishEye. Au urmat pe pista de tartan din parcul
Lumea Copiilor încă șase kilometri printre prieteni. Mi-a plăcut tura sprintenă urbană, dar parcă mai faină e adrenalina pe trasee montane printre nori la înălțime. Să fie alergăceală cu zâmbet, zic!