Primele zile din viață vin la pachet cu câteva setări predefinite. Cu alegeri luate de alții în contul nostru. Onomastica este modul de a asocia persoanele din viața noastră. Sunt mici detalii care vin setate implicit când ne naștem sau ni se face rodajul prin tradiții și obiceiuri. Unele decizii sunt luate înainte ca noi să avem ceva de obiectat.


Sunt mii de motive pentru care aș putea fi invidiat. Așa sunt zugrăvite aparențele. Sunt șanse mari ca multe persoane să nu poată aniversa ziua de nume. În cazul meu, această oportunitate vine de două ori pe an, o dată la început, în ianuarie, pentru ca mai apoi să mai adaug un an de experiență în contul personal, la finalul lunii iulie, în plină vară.

Chiar dacă nu îmi plac(e) niciunul din numele atribuite, cel primar, dat de părinți în negociere cu nașii, iar celălalt atribuit de arborele genealogic, apreciez din plin grija fiecăruia adresată omului din spate. Mai presus de o etichetă, de un nume îmi sunt transmise gânduri bune, toate urările așezate în calea ochilor, împachetate cu zâmbete și sănătate.


Am azi un nume comun, răspândit în diverse variante pe tot globul, în diverse forme. Îl reneg deseori, nu îmi place, deși, coincidență sau nu, pare că însă mă definește. Pentru că statisticile zic că Ion vine de la grecescul ienai și înseamnă mergător. Anion și cation se pot traduce urcător și coborâtor în a vieții cale pentru anduranță.

Pașii de fugă erau la orizont dinainte de așteptări. Similar, anod și catod derivă din anodos și kathodos care înseamnă urcare și respectiv coborâre, din grecescul odos tradus ca direcție. Dacă aș avea ocazia mi-aș schimba ambele nume. Iar schimbările pot surveni, nimic nu este imposibil, dar nu chiar accesibil. Dar azi și acum trebuie să accept.


Cu diacritice numele pare dificil de pronunțat prin vecini. Rușii și bulgarii m-ar putea eticheta ca Vania, italienii ca Giovanni, spaniolii ca Juanito, nemții ca Johannis, iar englezii ca Johnny. Sănătoși să fim, mai presus de opinii și statistici. Mulțumesc pentru urări, scrise sau auzite, deși nu (prea) consider Ionuț un motiv de personală sărbătoare.