Alergarea reprezintă în statistici una din cele mai răspândite activități recreaționale. Un pas înainte mai alert poate fi puntea de la mers la fugă, un pas accesibil pentru majoritatea indiferent de condiția fizică. Alergarea m-a adus în capitală. Fuga a fost motivația de a mă desprinde de pe firele de nisip către asfaltul matinal sau nocturn și umed.


Anul 2020 a adus la orizont fuga matinală NRC. Era o revoluție personală pentru a avansa, pentru a crește viteza după câteva recorduri personale cucerite. Da, eram acel runner gata de a face timid următorul pas. Primul? A fost cu greutate atunci când am evadat pentru a mă bucura de mișcare. Am făcut un pas. Încă unul. Mai departe la malul mării.

În căutarea libertății de mișcare activitățile monitorizate smart aveau să fie înlocuite de primul meu ceas de alergare cu GPS, nu unul nou, ci unul potrivit pentru pașii mei. Pe ecranul rectangular monocrom fiecare kilometru aducea în fața ochilor un plus motivațional. Plus încărcarea ingenioasă a ceasului de fugă cu acces facil la orice port USB disponibil.


Motivația era la îndemână. Ghidat de ceas, la răsărit sau la apus, acceptam la malul mării noi sesiuni de alergare. Eram gata de a ataca încă o dată aleile urbane pentru a contoriza kilometri. Primele evenimente locale Nike⁺ Run Club adunau alergătorii în capitală prin 2012. Înainte de a face primul meu pas. Înaintea verii anului 2014 fuga lor devenea tradiție.

Eram din vara anului 2018 în altă casă, în capitală. Dar cumva zilele matinale de sâmbătă mă prindeau deseori prin vecini la competiții. Uneori găseam scuze pentru a fura o oră sau două de somn în weekend. În 2020 am intrat în joc pentru viteză. Nu visam la premii. Aniversarea lor din aprilie era motivație, iar fuga matinală aducea un real progres.



Sâmbăta la ora nouă. În lunile reci din an am fost prezent, mulțumit de progres. Apoi a venit pandemia. Am stat deoparte cu restricții impuse în starea de urgență. Majoritatea competițiilor au picat mai ceva ca muștele la insecticide. Ne-am adaptat. Am revenit la sport cu paravane pentru zâmbet, dar însetați pentru noi porții de endorfine.

Alerg și în alte comunități. Sunt mândru să port tricoul negru adidas Runners în acele adunări cu prioritate. Totuși, sâmbăta este ocazia mea pentru a tura motoarele cu fiecare ocazie. Somnoros, sprinten, ascuns cu pașii voioși în ceața de la malul lacului pentru acei șapte kilometri. Iar anul 2021 aducea din prima zi de sâmbătă o nouă provocare.



Anul trecut am stat deoparte. Aprilie este luna aniversară pentru comunitate. Da, aveam din nou la orizont o motivație. Fiecare prezență consecutivă ne-a adus rând pe rând cele patru brățări colorate personalizate. A cincea alergare ne colora. Tricoul a fost recompensa perseverenței în noul an. Cavalerii în verde neon, domnițele în nunațe roz.

Tricourile aduc (și) exclusivitate. Eram în joc pentru premii colorate. Alergasem deja într-o echipă aleasă și amestecată. Am terminat sub linia de podium. De data asta cu o zi înainte eram lăsați să ne formăm echipele strategic pentru a ataca noua provocare. Printre favoriți, împreună cu Marco echipa (de) Alergăceală era gata de fugă în statistici.


Am încercat să ne distrăm mai presus de competiție. Matinal eram la apel pentru fugă. Am constatat cu câteva minute înainte de start că eram încălțat cu niște papuci de plimbare, nu cu cei favoriți de alergare. Aveam de alergat în echipă cei șapte kilometri, plus o probă surpriză. Nu musai unul lângă altul, dar împreună la linia de finiș.

Am plecat tare, aproape de patru minute pe primul kilometru. Marco a prins repejor avans încercând cumva să (mă) forțeze la mai mult. Nu aveam ce trebuie în picioare. Eram pe poziția secundă și am încercat să păstrez avansul. Alergam în siguranță mai presus de orice premiu. Da, primii cinci kilometri m-am ghidat sprinten în joc după pașii altora.



Alergam deseori ca (și) pacer pentru alții. De data asta eu urmăream iepurii care alergau în față. Știam că prima parte conta. A doua parte cu diferențe de nivel și oboseală acumulată era dificilă pentru cei din spate să mai prindă avans. În liniștea dimineții auzeam strigăte de atac. Le-am ignorat alergând mai departe. În față era pregătit ceva.

Surpriza de pe traseu erau scărițele. Ne-au prins bine turele matinale de IOR. Am zburat cu tricolorul pe umeri cele două perechi de scări. Am continuat către insulă pentru ultimul kilometru de glorie. Ultima buclă de lac a mărit avansul față de cei din spate. Alături de Marco poziția secundă a fost cucerită în echipă regulamentar fără emoții, cu zâmbet.


Nu ar fi contat dacă alergam papucii de fugă estimați în cursa pentru prima poziție. Prima echipă a cucerit podiumul pe merit. Am solicitat corpul inutil prin neglijență. Dar nu am cedat. Am alergat mai departe către linia de finiș și premii, prima pereche de adidași cucerită în alergare, cel mai valoros premiu adjudecat în statisticile personale.

Comunitatea locală Nike⁺ Run Club sau #NRCBucharest în formula actuală s-a consolidat în anul 2014 cu scopul de a încuraja pe oricine dorește indiferent de prejudecăți, culori de pe tricou și obiceiuri să facă mișcare. Indiferent că este la orizont alergarea de performanță sau recreativă, fiecare alergător este binevenit în comunitate.


Chiar și în aceste vremuri restrictive ne bucurăm matinal de alergare între prieteni. Fără ceas puteam folosi aplicația mobilă. Acum alerg un alt ceas. Mai performant, cu ecran color. Dar nu am uitat acel plus care m-a ghidat sute și sute de kilometri atunci când marea era acasă. De data asta noi am fost ceva mai sprinteni decât alții într-o competiție colorată.