A fost odată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. La hotarul dintre anotimpuri este readusă la viață o poveste adevărată din vremuri străvechi, fără regi și castele, căpcăuni și prințese, ci una cu țărani răsculați pentru a lupta pentru independență. După sute de ani, alergători de peste munți și văi, sunt chemați la atac pentru a cuceri în fugă potecile marcate.
O dată cu pandemia am învățat să prețuim libertatea. De a zâmbi, de a ne mișca în voie, de a călători, de a descoperi locuri noi, chiar dacă suntem îngrădiți de limite de responsabilitate. Sunt oportunități noi de a ne bucura de libertate, de a cunoaște
istoria. De a alerga fiecare potecă marcată. O nouă
revoluție a mișcării a fost aliniată la orizont.
Sunt cinci probe de foc. În ziua a zecea din luna a zecea a acestui an suntem chemați la
Bobâlna. De ești un luptător grabnic, molcom da’ sigur sau ajungi cu cei din urmă, efortul va fi răsplătit cu un
kit de participare generos pentru alergarea din natură.
Traseele alese sunt neamenajate ÅŸi neprotejate. Un peisaj pitoresc neschimbat de secole.
Calea de fugă propusă urmează drumuri publice şi forestiere, poteci marcate şi nemarcate, pante cu înclinare mare şi zone accidentate. Cursa Speranței sau Răscoala Populară, Crosul Libertății, Semimaratonul Independenței sau Maratonul Revoluției sunt
provocările de la orizont. Cavaleri viteji și domnițe neînfricate sunt invitate să participe la bal.
Nici prea rece, nici prea cald. Octombrie. A zecea zi din calendar este potrivită pentru o zi specială alături de prieteni vechi și noi. De la cei mai mici cutezători până la venerabili veterani toți suntem așteptați să descoperim
aventura traseelor din cadrul cursei
Revoluției prin păduri și creste sau prin văile abrupte către linia de final a competiției.
Da! Revoluționari din toate colțurile lumii. Uniți-vă! Sunteți toți gata să
alergați pe urmele istorice ale
răsculaților de la Bobâlna? Hai! Depășește-ți limitele. Cei mai mici aventurieri vor descoperi cursa lor specială de fugă cu obstacole. Indiferent de distanța aleasă fiecare participant poate cuceri fiecare kilometru al aventurii cu zâmbet.
Mno! Departe-i Clujul? Nici o problemă. Transferul special a revoluționarilor este liber disponibil la cerere după preferințe.
Pachetul revoluționarului este deja pus deoparte pentru fiecare dintre noi. Așezat în primul rând stă tricoul personalizat și bandana colorată. Vor fi scutul de luptă pentru fiecare kilometru alergat către medalia independenței.
Dulce-i mierea din pachet. Dar și ciocolata. Asemeni merindelor energizante pentru anduranță pierdute la număr în sacoșa textilă personalizată. Prin păduri și văi vor sta vrednici fotografi pentru a imortaliza fiecare zâmbet. Iar de ești ales printre cei mai curajoși cuceritori te vei bucura și de dulceața premiilor oferite liber sau după categoriile de vârstă.
Încă nu-i târziu. Încă sunt trimiși soli către cele patru zări peste mări și țări pentru a duce mai departe vestea. Dar nu zăbovi prea mult. La final de septembrie poți prinde un loc sau poate îl va revendica alt voinic alergător. Pe trasee sunt pregătite bunătăți alese și licori răcoritoare. Nu este timpul de ospăț, orice cursă se termină la linia de sosire.
Balul învingătorilor va fi acolo, cu muzică și spectacol. Suntem gata de a sărbători victoria kilometrilor cu preparate alese de la producători locali? Ne putem bucura chiar și de un masaj de relaxare? Da. Între generații experiența va fi epică. Suntem gata să scriem în pași de alergare povești noi. Și atunci alții se vor convinge. Nu a fost doar o poveste.