Printre picături de rouă asortate cu frunze ruginii așezate în vremuri cu restricții și apel la responsabilitate, două competiții sportive au scăpat cu bine din punguța cu interdicții impusă de culori politice și unele personalități colorate competente. La final de octombrie am alergat iar maratonul în capitală. La începutul lunii noiembrie am acceptat doar jumătate.


Iată că prima duminică de noiembrie m-a aliniat la start în Cluj Arena printr-o invitație onorată din partea celor de la Garmin. Mulțumesc. Era ocazia perfectă fără alte provocări și competiții prioritare de a adăuga (și) Wizz Cluj în palmaresul personal de iepuraș ritmic după ce ultimele două ediții le experimentasem individual, de la distanță.

Am acceptat chiar și varianta actualizată cu cele două ture urbane propuse. Planul meu de joc părea prea roz, asemeni sponsorului înaripat cu multe oportunități accesibile de zbor. Așteptam cu emoții o ediție reală amânată deja de două ori. Fuga era în direcția oficială. Dar n-avea să fie momentul de a alerga în ritm constant pentru ceilalți.


Organizatorii au decis cu două zile înainte ca evenimentul să nu aibă paceri, deși este singura cursă care cere plăți în avans. Intenția mea era de a alerga relaxat un semi cu destinația 1h⁴⁵ pentru a da aripi și altora. Dar, pe măsură ce orele s-au scurs până la start, motivația s-a sfărâmat bucată cu bucată. Eram deja în Cluj în goana după serotonină.

Se anunțau ploi, dar s-au ascuns doar în prognoze. Asfaltul era ud, norii pe cer și mai puțin de zece grade în termometre. Startul curselor era decalat. Primii au pornit matinal cei de la crosul de patru kilometri. Tot patru erau și turele celor de la maraton care au pornit cu un ceas înaintea noastră. Noi aveam două ture în porția de semi.


La ora zece și un sfert eram în primul grup, aliniat printre cerculețe, pe tartanul din arenă. Am pornit lent în coloană. După douăzeci de metri eram în stradă. Am pornit asediul. Știam că primii kilometri ne vor cerne. Aveam un ritm vioi de aproape patru pe mie. Noi eram energia proaspătă infuzată în cea de-a doua tură din dansul maratoniștilor.

Punctele de hidratare aduceau opțiuni de răcorire la trei kilometri. Pe străzi eram aclamați de voluntari voioși. Fotografii ne vânau în cadre colorate. Întoarcerea pe alei în parcul central m-a stabilizat la un ritm de patru patruzeci. Am trecut pe celălalt mal. Falsul plat și bucla din arenă conturau deja ideea că nu voi cuceri acum vreun record personal.




Mai aveam încă o tură. Știam unde să țin ritmul. Unde să nu forțez. Nu aveam de ce. Alergam deja mai sprinten decât mi-am propus. Am ieșit la o alergare urbană de 1h³⁸ pe un traseu amețit cu prea multe schimbări de direcție, cu trei vizite în arenă, la start, la mijloc și la final de cursă. Da! Mergea lejer și virtual toată alergăceala asta locală.

A fost mai captivant rechinul indiviudual, alergat anul trecut în vară, pe o ploaie torențială, pe aceleași alei în Cluj. Am alergat un semimaraton în artă urbană. Cerul de acum era gri, dar am alergat colorat. Încălțat cu papucii mei de sprint, adiZero RC2, purtând tricolorul pe umeri și pe piept tricoul adidas Runners Athens, primit în septembrie.



Atunci am ales să alerg maratonul la Ciucaș X3 în locul străzilor întortocheate din Atena. Era datoria personală de a alerga oficial primul semimaraton urban în acest tricou, în onoarea medaliei primite. Motivația contează! Tot mai fain este însă tricoul NRC verzui. Mânecuțele le-am scos după primii kilometri de fugă. Am păstrat vesta personalizată.

Am bătut cale mai bine de patru sute de kilometri pentru a alerga două ture de zece și jumătate, plus încă patru sute retur pe drumurile patriei. Voi reveni în Cluj pentru două ture de 26K la Cluj Eco-Trail. Atunci alt maraton cu educație prin mișcare va deveni virtual. Pandemia ne-a dat ocazia să alergăm individual, dar împreună la sute de kilometri.


Felicitări tuturor celor care au alergat azi în IOR. Îmi iau revanșa cu cele două ture repejor data viitoare. Caut motivație să revin la Wizz-ul de Cluj. Mai ales în ture pe asfalt. Mai ales că evenimentul are loc normal în aprilie și cu siguranță sunt șanse mici să mă sincronizez din nou la startul acestei curse. Rămân fidel la cursa colorată din toamnă.

Prefer să alerg ca iepuraș pe la alți vecini, acolo unde gestul meu contează. Ținând cont de vremurile prin care trăim a fost bine. Se putea mai bine. Am primit medalia personalizată. A fost mai fain zecele de anul trecut. Ori avionul de la cursa virtuală din primăvară. Felicitări tuturor pentru participare, mai presus de unele statistici, clasamente sau ambiții.



Tricoul tehnic, deși nu a fost pe măsura așteptată este chiar unul peste măsura așteptărilor. Colorat. Fin. Favorit. Unul din preferatele mele. 1h³⁸ nu este un rezultat spectaculos, dar nici unul rău pentru o cursă în ture asumată. Veni! Vidi! Vici! Mulțumesc frumos pentru fotografii și urale, pentru susținere cu zâmbet. Mă înclin. Voie bună!