TriChallenge Mamaia ...primul sprint triathlon

Deseori cele mai interesante experiențe sunt cele pe care nu le planifici. Le iei ca atare și încerci să te bucuri de ele. Poate iese ceva interesant. Până acum totul a fost de partea mea, nu am avut parte de experiențe pe care să le regret. Cel puțin nu de alergare... de mișcare, indiferent dacă era sau nu, pentru un loc cocoțat acolo... în statistici.

La finalul primăverii, cu puțin timp înainte, am alergat la Maratonul Internaţional Brașov, proba de semimaraton în o sută de minute, ca pace(make)r, într-o echipă de trei sprinteni alergători, donând energie în paşi de fugă. Povestea primei experiențe ca iepuraș e povestită cu amănunte aici.

Unul din beneficiile suplimentare primite pentru efortul nostru de a duce alergătorii către final în timpul stabilit, a fost un voucher de o sută de lei pe care îl puteam folosi cu spor(t) la oricare din evenimentele SmartAthletic ce urmau să fie organizate până la finalul anului.


Știam de TriChallenge Mamaia. De înotat mă descurcam eu... alergarea nu era o problemă. Legat de bicicleală, știam să merg cu bicicleta, am avut chiar un MTB acum câțiva ani buni care și acum mai zace la terapie intensivă pe undeva ruginit. Plus că, parcă suna interesantă o ștafetă.

Evenimentul ăsta are și o probă de cros pe plajă. Participasem cu doi ani înainte la acest cros Beach Run și observasem oamenii ăia supereroi cum treceau prin trei probe de foc. Părea o provocare bună de luat în calcul.

Bun, gata. Hai (să) fac o ștafetă. Doar că planul pe hârtie nu bătea cu cel din realitate. Dacă faci ștafetă, cam la toate competiţiile taxa de participare e de trei ori mai mare, în teorie pentru că ar fi trei kituri de participare, câte unul pentru fiecare dintre cele probe. Dar, dacă unul făcea două din probe, ghinion, taxa era evident dublă, dar primeai un singur kit, ceea ce mi se pare personal o prostie. Dar... regulile sunt reguli.


Nu aveam în plan să fac chiar toate probele dintr-un triatlon. Ca (și) definiție triatlonul este un sport compus din trei discipline: natația, reprezentând înotul ca (și) sport, ciclismul, fie el de șosea sau MTB, pe teren accidentat și alergarea, de regulă ultima din probe, pe teren accidentat, pe șosea sau combinat.

Distanțele și condițiile de participare sunt de regulă reglementate de Federația Română de Triatlon. Toată trilogia asta are loc fără întrerupere fiind tot timpul cronometrate, intervalul de trecere de la o probă la alta fiind definit ca tranziție în statistici.


Trecând la partea practică evident, nu este suficient doar să alergi. Trebuie să știi să înoți bine și să dai evident din pedale. Un avantaj îl poate da costumul trisuit, specific triatlonului, ce poate fi folosit în toate probele disciplinei, la înot, la bicicletă și alergare. Astfel, se asigură o tranziție rapidă între probe, timp care este foarte important, fiind la rândul său cronometrat.

Bun, nu aveam de gând să fac două probe din trei cu taxă dublă. Astfel că m-am înscris să joc tot triatlonul. Stabilisem cu Dacian să iau cursiera lui. Dar cu o zi înainte, pentru că avea SPD-uri pe ea am decis să apelez la a achiziționa eu una pentru mine B-Twin RiverSide 100... evident un entry level pentru începători.


Neștiind dacă o fi exact ce (îmi) trebuie, dar și pentru că mi se permitea returul în 48 de ore în baza bonului, am achitat-o și am venit cu ea vreo zece kilometri către casă. Era mai sigur așa... în cazul unei accidentări, era mai ușor de suportat pierderea.

Dimineața cursei. Plecasem din timp de acasă, erau aproape zece kilometri de pedalat până la zona de tranziție. Am ajuns cu bine, relaxat. De aici, fuguța pe jos la zona de start, pentru porția de înot în mare. Totul era aranjat, un soare voios asortat cu o briză răcoroasă erau la mal. Între timp au sosit la mal și suporterii mei dragi, Luiza și piciul meu Gabriel. Moment tocmai bun pentru câteva poze.


Bulevardul, parcarea de la hotel şi promenada stațiunii erau teritoriul de joacă pentru două zile, a peste o mie și vreo două sute de participanţi, fie ei români sau de prin vecini, dornici pentru înot, pedale şi alergare. Crosul urma să încheie seria evenimentelor și să dea curs festivității de premiere a celor mai buni, bucurându-se de premii și de minutele de glorie.

Bun, suntem la start lângă apă. E un pic cam rece. Sunt și valuri. Încerc să nu mă agit prea tare. Doar că... brusc, cu jumătate de oră înainte de start, se lasă un voal alb de ceață. Se decide amânarea startului. Emoțiile cresc.


Secundele par minute, minutele par ore. Trece o oră peste ora de start, abia se zăresc balizele roșii, acele triunghiuri gonflabile pe care trebuia să le depășim pe dreapta. Într-un final, norul alb al ceții începe să se ridice. Sunt valuri, se decide scurtarea distanței, pentru a compensa dificultatea natației cu valurile în față. Start... hai la bălăceală în valuri... nebunia începe.


Am avut parte de un "bazin" de înot în valurile nervoase ale mării, cu ceaţă în larg printre bărci, caiace şi balize plutitoare. Să se fi scurs conform statisticilor, mai bine de un sfert de oră, până ce am dat înot tura de ocol a balizelor. Tot simţeam cum mi se ridică tricoul... sau cum mă trage uşor înapoi printre valuri. Ies din apă, scot ochelarii, dau casca udă de pe cap şi o iau la fugă către zona de preluare a bicicletei. Trec pasarela peste bulevard şi ajung la punctul meu de schimb pentru proba a doua.

Mă echipez cu tricoul tehnic al evenimentului, pun papucii de fugă în picioare, pun casca obligatorie pe cap şi pornesc pe lângă bicicletă către punctul de start al traseului de ciclism. Trebuia să fac patru ture de câte cinci kilometri. Pornesc la start, sus în şa şi dau la pedale. Pe lângă mine, ce să vezi... majoritatea rachete. Am pedalat haios și forţos, dar randamentul era minim. Mă simţeam conducând un Tico pe lângă cei cu Lamborghini pe lângă mine.


După seturile energice, date la pedale, am revenit în zona de tranziție pentru ultimul act, fuga. Alergarea în numa' două ture de faleză a fost destul de sprintenă, așa m-a mai "ridicat" timid în clasament.

La alergare nu a fost nimic spectaculos. Doar am făcut turele pe dalele promenadei purtând tricolorul pe umeri, zâmbind fotografilor şi mulţumind voluntarilor pentru implicare. Nu mai aveam decât să mă las purtat de paşi către finish.


Target-ul estimat pentru prima mea experiență s-a încadrat în aşteptări, a fost undeva la două ore, cu distracţie şi voie bună. Doar pentru statistici, conform arbitrilor... cică am participat la TriChallenge Mamaia 2017 cu numărul de concurs 658.

Oficial se pare că am terminat cursa de sprint cu timpul total de 1h^51'29", clasându-mă pe locul 47 din 55 la categoria M^30-39... pe 20 din 25 la Open Triathlon şi pe 122 din 151 la Open Sprint individual.



La cald, aşa... rămân cu o impresie personală bună în urma acestei experienţe, aş mai face (poate) aquathlon. La bicicleală (se pare că) e cam plictiseală mare, mai ales dacă ajung să tot pedalez fără randament prea mare. Mă bucur totuşi că am încheiat trilogia în bune condiţii, fără bătături şi dureri... fără stres şi cu voioşie. Mulţumim organizatorilor, dar mai ales voluntarilor pentru susținere. E neprețuită.

Medalia, un trei colorat, primită la a noua ediție organizată la Mamaia, simbolizează (poate) cele trei probe din eveniment. Data viitoare aş lua totuşi un trisuit. Şi poate o biclă mai zdravănă, cu ceva mai multă amortizare. Vom vedea ce oportunităţi mai apar pe parcurs, sănătoşi şi voioşi să fim, cu sportivitate.


Rămâne cu siguranță, o amintire plăcută, a unei experiențe aparte, petrecute chiar aici, în curtea școlii, la mal de mare, acasă.