Fără Asfalt ...experiența unui nou triatlon la mare

Recunosc. Nu joc la loto, nici la păcănele. Particip deseori la concursuri pentru ocazia de a primi un loc la vreo competiţie sportivă. Nu, nu e vorba de bani... ci de bucuria acelei oportunităţi care se transformă într-o ocazie, acel mic câştig, aliniat cu anumite planete ce îmi oferă adesea, o experienţă aparte. Şi nu... nu le planific... dar deseori... vin de la sine... majoritatea.


Majoritatea oportunităţilor de alergare le prind din mediul online, pe diverse grupuri sociale. Din principiu, nu particip la concursuri ce presupun strângeri de Like-uri. La cele unde premiile se extrag prin platforme tip random^.org respect cerinţele şi mă înscriu prin comentarii, cu şanse egale faţă de alţi participanţi. Unele ies câştigătoare, altele nu.

Auzisem de Fără Asfalt. Am vrut să contribui ca (şi) voluntar acum vreo doi, trei ani. Dar... nu a fost să fie. Mai mult ca sigur ajungeam să alerg pe altundeva. Anul trecut tocmai ce mă mutam în capitală... deci slabe şanse să ajung la mare... de acolo plecam pentru noi experienţe.

În primăvara acestui an deja experimentasem două competiţii internaţionale oferite de adidas Runners Bucharest. Alergasem Parisul, apoi la Atena. Pe la jumătatea lunii mai, câştigasem deja și o invitaţie la DHL Marathon. Zilele trecute am ochit un alt concurs. Erau puse la bătaie două premii, oferite de data asta de WatchShop. Am fost extras pentru un loc la startul triatlonului de la mare. Mulţumesc. <3


Acum aproape doi ani, era deja toamnă, când experimentam sprintul la mare... primul triatlon la TriChallenge Mamaia. Experiența de atunci are povestea ei, specială, detaliată pentru curioși aici. În prima zi de vară, atunci când toți ar trebui să sărbătorim piticii, mari sau mititei (fără muștar), prin intermediul premiului oferit de WatchShop, aveam să revin la mare în sud la 2 Mai, pentru o experiență nouă de triatlon, de data asta... Fără Asfalt.


Finalul lunii mai nu arăta grozav din punct de vedere meteorologic. Toată țara era sub asediu de coduri colorate. Doar sud-estul era iertat de ploi. Vineri seara, plecasem direct de la job către punctul de preluare. Găsisem o cursă BlaBlacar spre mare. Folosesc deseori acest serviciu, este mai distractiv, mai convenabil, chiar ieftin și întotdeauna îți oferă ocazia de a cunoaște oameni noi. Era prima dată când eram preluat de un șofer croat, stabilit în Suedia. Pe A2 începe telefonul să urle... urma cod roșu de vreme rea.

Hrvoje, soferul de ocazie, ne-a adus cu succes prin furtuna cu grindină, ploi cu găleata și vânt nervos. După Fetești deja paravanul de nori grei, cenușii, era lăsat în urmă, savurând la orizont, spre mare, un cer senin azur, ce se lăsa la apus, pradă stelelor. Mulțumim pentru transfer, fiecare drum poate fi o provocare, indiferent în ce parte a volanului te afli.


Am avut planificat un traseu cu aproximativ 39^K de adrenalină, strânși în opt-nouă sute de metri de înot în marea calmă, dar rece, promisă undeva la 16 grade. Au urmat apoi cei 32^K de pedale ritmice, cocoțat pe un MTB, gonind pe traseul dintre localități, prin câmpii verzi cu floricele, pe alocuri colorate, pe dealuri și văi, pe cărări cu teren accidentat. La final, încă 6^K de fugă pe pietre, scoici, alge și nisip la malul mării.

Dar... să începem rând pe rând, zic. Principala problemă la un triatlon e bicicleta. Dacă nu ești de acolo, unde este locul de joacă, ecuația participării are deja o problemă. De la transportul ei, depozitare, întreținere, totul ține de biclă, iar dacă nu ai un prieten cu suporți pe plafonul mașinii, transferul pe căile ferate poate fi o adevărată aventură.

Orașul de la mal de mare, port din sudul României, Mangalia a fost anterior o parte din viața mea. Acolo am lucrat și eu acum vreo cinci ani, când am schimbat complet ingineria civilă în favoarea celei navale, proiectant la divizia de asamblare, parte din producția mega-structurilor ce (încă) se construiesc de zor la Damen, fostul DMHI, fie că vorbim de spărgătoare de gheață, portcontainere sau vrachiere.


Astfel că, am apelat la Ablachim Sunai pentru MTB, soluția ecuației îl plasa cel mai aproape de start. Locuiește în Mangalia, la cinci, șase kilometri de zona de start. Un alt om frumos, de la mare, este și Carmina, ea este Raza de Speranță despre care am povestit aici. Locuiește tot acolo, chiar dacă deseori, o vezi mai mult în Vama Veche. O prinzi voioasă, mai ales dimineața pe malul mării, la întâlnirea ei cu primele raze de soare în pași de alergăceală.

Distanța de la preluarea bicicletei la Micul Golf a fost perfectă pentru acomodare, astfel am testat și necesitatea de a purta o foiță de vânt pentru proba de ciclism. Locația aleasă pentru start este interesantă, personalizată, retrasă, bună pentru o escapadă la mare. Sau mai multe, de ce nu.


Era deja opt jumătate și lumea începea să se adune. La ora nouă era permis accesul în zona de tranziție. Am decis să profit de locație, așa că am înfulecat două ouă ochiuri simple, o încărcătură de proteine, un bun aport pentru anduranța ce avea să urmeze. Înainte de start au venit și suporterii mei cei mai dragi, Luiza și Gabriel. Mulțumesc pentru cadrele surprinse în cazul cursei. Mulțumesc pentru prezență, chiar îmi dau aripi, de fiecare dată.

Startul s-a dat într-un singur val. Apa promisă era la limita obligativității purtării neoprenului. Era oricum prea târziu să se mai ceară vreo schimbare, ceva. Întâlnirea matinală dintre noi, eu și marea învolburată a fost receee, cu grade foarte timide. Am plecat degajat, cu un ritm cât de cât constant. Cum o lăsam mai ușor... primeam răspunsul la efort, începea să mă săgeteze la gambe cârceii.


Am ocolit balizele roșii și eram tot mai aproape de mal. Am încercat să ating solul cu tălpile. Aveam în picioare perechea de five fingers, dar uitasem și mănușile de ciclism în mâini. Au fost foarte bune, izoland termic extremitățile. Am simțit cum cârceii promiși atacau biruitori gambele obosite.

A fost o idee bună a organizatorilor de a furniza la cerere colăcei buoy de salvare pentru înot. Chiar dacă inițial mă gândeam că nu e nevoie, am acceptat unul. Ușor, se prinde la brâu și plutește. Nu te încurcă la înot, dar ai o aripă de salvare, dacă cumva te cucerește vreun cârcel în ape deschide, mai ales când apa este rece.

Am dat din brațe, picioarele s-au mișcat și ele în ritm, astfel că sesiunea de natație a fost terminată cu puțin peste jumătate de oră. Două, trei cadre, mai multe zâmbete, apoi, fuga în zona de tranziție pentru a prelua bicla.


Aproape zece minute mi-a luat până când am trecut pe poarta de start către ciclism. Păreau mai puține. Era important să fiu uscat și hidratat la tălpi, echipat corespunzător, cu resurse în caz de nevoie. Încep cu o urcare către drumul principal. Adrenalina, emoțiile, abia mă țineau pe loc, pe bicicletă.

Primesc câteva urări, câteva încurajări, chiar și un mic avânt de la spate. După câteva sute de metri părăsim asfaltul și intrăm pe câmp, pe un drum de pământ. Aici încep susținut depășirile. Aproape de Hagieni profilul traseului se schimbă complet. Încep coborâri abrupte. Fac primii pași pe lângă bicicletă. Apoi, ușor ușor, încerc să mă adaptez la noua provocare.


Tehnica respirației m-a ajutat aici. Am încercat să mă sicronizez cu fiecare pedală apăsată. Era primul meu MTB, experiența pe teren accidentat avea de acum să înceapă. Aveam de fapt planificată o astfel de experiență, prin participarea la Prima Evadare, dar... în ultimele săptămâni, am decis să accept o nouă experiență de voluntariat în locul înotului prin noroaiele promise la acel eveniment.

Punctele de hidratare și alimentare erau strategic plasate la șase-opt kilometri. Față de alergare, aici nu le-am simțit. Poate și pentru că, fiind la pedale, distanțele se scurg mai repede. M-am bucurat însă la fiecare dintre ele, de izotonic și stafide, mulțumind și zâmbind voluntarilor. Aveam vesta de trail montan la mine cu un flask de lichide între punctele de alimentare.

Recunosc, norul aici ne-a cam ajutat, altfel, era destul de dificil să răzbați distanța fără lichide. Primul meu MTB competițional a decurs bine, cu depășiri succesive, finalizat sub două ore, așa cum estimam. Urma alergarea... floare la ureche pentru mine, terminată relaxat în jumătate de oră.


Rezultatele oficiale anunță un timp de 3h^20'34" cu vreo cincisprezece minute scurse în tranziție, restul detaliilor în poze. La capitolul clasament, am bifat poziția 241 din 301 la Open, 222 din 261 la masculin și 43 din 49 la M^35-39. Prinsă pe distanța unui maraton, împărțit stategic în trei probe la triatlon, această participare poate fi pentru mine un punct de plecare pentru experiențele noi ce (poate) vor (mai) urma, distracția a fost pe măsură, chiar dacă am ajuns la final în ultima parte a statisticilor.


Toate detaliile de analiză pentru statistici le găsești aici. Mai presus de numere, clasamente și statistici, experiența savurată la malul mării deschide un nou orizont, reprezintă un punct de încredere, pentru a accepta (și) provocări de duatlhon sau aquatlon. Cine știe ce va urma, oricum ar fi, să fie epic, zic!

Donez această competiție ca triatlonist tuturor celor care susțin cauza socială a autismului, celor care sunt vocea micuților, prin activități de fundraising către destinație. Vă mulțumesc pentru donații și urări. Contează foarte mult, sunt neprețuite. Urmează pentru mine o vară excepțională, cu multe provocări în pași de alergăceală, cu participări oficiale în diverse locații, de (pe) la noi sau prin vecini, mai ales pe trasee montane... la înălțime.



Felicitări tuturor, a fost petrecere la mare... a urmat evident o baie udă în mare și zeci de momente de joacă cu băiețelul meu, totuși, ne bucuram de câteva zile frumoase la mare, de ziua lor, a noastră, a copiilor.