Anduranța mioritică se anunța epică. După prima jumătate a lunii iunie eram gata de zbor către o nouă aventură montană. Acea sursă de inspirație avea să mă aducă tot mai sus, deasupra norilor, urmând poteci montane asortate cu o vreme mofturoasă. Vara asta aveam parte de aventură într-o alergare printre nori în România, pe poteci marcate în Retezat.


Urmând atent către destinație Carpații în Transilvania, aveam să descoperim trecând prin valea Jiului una din cele mai aşteptate competiţii de alergare montană. Într-o zi însorită de vară asortată de câtiva nori pufoși, competiția era găzduită chiar aici, în inima Parcului Naţional Retezat, iar eu eram aliniat la la startul probei regină de anduranță printre nori.

Era deja tradiție. Aici, majoritatea celor mai buni alergători din România precum şi din alte ţări s-au reunit pentru a da curs provocării de a parcurge maratonul, cu un traseu ce avea incluse deasupra norilor cele trei vârfuri, Pleşa, Piule, dar şi cel mai sălbatic, Custura. Recunosc, mi-am dorit o astfel de participare pentru a-mi testa limitele de anduranță.


Eram acolo matinal pentru a mă bucura de una din cele mai frumoase, dar dificile competiții organizate în România. Ținta, a fost să mă încadrez în toți timpii limită și ajung la linia de finiș înainte de cele opt ore, limita finală a competiției. Am ajuns în zonă cu o zi înainte. Urma să pornim la drum matinal. Dimineața valea fremăta de emoții și zâmbete.

Urma o porție de aventură. Am plecat primii începând cu ora nouă. Primul kilometru pe un drum prăfuit de teren plat a trecut rapid sub pași, asemeni un alt kilometru pe asfalt, pe drumul național, până am ajuns la un podeț care ne-a mai așezat la rând cu urcarea prin pădure. Alergam cu tot echipamentul obligatoriu conform regulamentului.


Aveam și foița impermeabilă. Erau mari șanse în prognoze să prindem ceață și ploaie sus. Prima parte de urcare eram alintați de soare pe un drum forestier până la schitul Pleșa, primul răsfăț pentru hidratare. Am continuat urcarea prin pădure și am ajuns la primul punct de alimentare cu timpul limită intermediar de o sută cinci minute.

De acolo am urcat până pe vârful Pleșa și printre fotografii deja alergam poteca pe creasta Pleșa-Piule. Era o porțiune tehnică cu mici diferențe de nivel, urmată de o porțiune de coborât pe stânci ajutați de sfori, supravegheați de salvamontiști. Am pornit printre cadre de selfie la vale și am ajuns la refugiul Salvamont Buta, ultimul nostru punct de ospăț.



Cursa asta a avut doi timpi limită și toate anotimpurile în distribuţie. La refugiu nu puteam sta chiar așa mult la relaxare înfulecând bunătăți. Aici era ultimul timp limită intermediar, cel de patru ore pentru noi cei înscriși la Custura. Aveam înainte un urcuș către nori. Cei care nu se încadrau în timp nu aveau de ales, alternativa de fugă era pe traseul Buta.

Din acel punct ascensiunea era pe sfârșite, urma o coborâre vreo opt kilometri până la final. Peisaje sălbatice cu verdeaţă şi roci argintii au fost decorul alergării deasupra norilor. Potecile înguste pe creste au fost o provocare pentru abilităţile personale de stabilitate, forțat de direcţia vântului sau datorită rocilor alunecoase. Au contat și papucii de fugă.



Chiar nu mă așteptam la vremea asta capricioasă. Am fost prinși aproape de vârful Custura direct în norii de furtună și am primit din plin zăpadă, grindină și stropi reci, garnisiți cu un vânt nervos, ce ne-a ciufulit cu putere câteva zeci de minute. M-a bătut grindina din toate părțile. Vârful printre rocile ude a fost foarte dificil de cucerit.

Combinația de gheață pe iarba udă printre roci pe coborâre a fost epuizantă pentru picioare. Experiența a fost provocatoare, iar ultimii kilometri au fost alergați printre lacrimi. Nu mai conta durerea, era acea senzație epică de împlinire, a supraviețuirii, bucuria de a reuși să trec linia de finiș în timpul impus, cu emoții și zâmbete prinse în zeci de cadre de selfie.


Mulțumim frumos organizatorilor pentru toată experiența, dar și voluntarilor pentru implicare. Mulțumim celor de la salvamont pentru asistență și suporterilor pentru încurajări. Felicitări tuturor pentru cursa realizată mai presus de rezultate. A fost o cursă impresionantă pe o vreme sălbatică, un bonus pentru provocările montane ce vor urma.

Doar pentru statistici oficiale, se poate evidenția că trecerea liniei de final a fost bifată exact la 7h^55'58", cocoţându-mă printre finaliști pe poziţia 400⁽⁺⁴⁾, locul 340⁽⁺¹⁾ la masculin şi 146⁽⁺¹⁾ la categoria de vârstă M^35-50. Deja plănuim să revenim anul viitor pentru provocarea unui timp mai bun și să savurăm încă o dată peisajele Carpaților deasupra norilor.


Aventura din Retezat merită drumul lung, străbătut pe aleile asfaltate. Chiar dacă opțiunile de cazare sunt mai îndepărtate, există posibilitatea de a campa chiar în zona de start. Mi-ar plăcea să revin într-o experiență asortată, cazat între prieteni alergători sub cerul nemărginit, completat de miliarde de stele și pași de dans la vestita petrecere.