Alergarea aduce avantaje. Nu mă refer la beneficiile aduse de pașii de fugă, ăsta este deja un reper bine cercetat și demonstrat. Cu fiecare ocazie, pe asfalt sau pe cărări montane, alergarea leagă însă inevitabil prietenii, fără frontiere. Hrănește dorul de ducă al unui visător, dar și al unui titirez fără stare. Alergarea poate cuceri noi teritorii.


Granițe sunt depășite prin experiențe și oportunități. Colaborarea mea cu Ivan și implicit cu asociația Pasul Verde din Razgrad, Bulgaria, a început acum trei ani, cu prima ediție Via Pontica, o competiție alergată pe coastă, pe poteci cu pământ și nisip afânat, între două state. O ocazie unică de a alerga la malul mării fără frontiere.

A doua experiență, la invitația celor de la Pasul Verde a fost alergarea desculță prin valurile înspumate de smarald, cucerind nisipul sălbatic chiar la vărsarea râului Kamcia în Marea Neagră. Un semi alergat deja într-o altă poveste. A treia ocazie, a fost aventura ruptă din pădurea nebună, aproape de Razgrad, o luptă dusă cu limite și ambiții personale.


A patra ediție, programată cu tradiție iniţial la finalul lunii iulie, a fost de data asta anulată de autoritățile locale ca urmare a unei alerte de pestă porcină africană. Cărări întortocheate prin pădure erau parte din traseu. Provocarea a fost reprogramată în a doua parte a lunii următoare, între 24 și 25 august sâmbătă și duminică.

După câteva experiențe la înălțime duse deasupra norilor, cu ploi, vânt și poteci abrupte, suspendat în lanțuri, cu mii de calorii arse în sesiuni de anduranță, de data asta eram în liga mi(titi)că. Se anunța deja vreme excelentă, caldă, fără ploi promise, doar pași de fugă, înot sau bicicletă cu multă veselie și bună dispoziție la start.


Așa am ajuns la start în acest an. La finalul lunii iulie nu puteam ajunge. Acest weekend venea după experiența 2x2, dar înainte de următorul maraton. O participare iute la cros, pe poteci, prin pădure, părea o idee bună, combinată cu o cazare la miliarde de stele, bucurându-ne de un nou weekend în familie printre prieteni.

Competițiile (de) prin vecini sunt matinale. Startul era programat cu cinci minute după ora șapte. Pe la șase acorduri timide rock pregăteau zona de fugă. Întâi porneau cei de pe biciclete, apoi maratonul, cei de la cros, iar ultimii cei de la semi. Ora matinală era binevenită. Urma să termin repejor, chiar relaxat, într-o oră, cei 11K de la orizont.



Am revenit la o nouă porție de fugă, aproape de Razgrad, să alerg potecile pădurii nebune de prin vecini. Între două maratoane, am ales de data asta traseul crosului, cu vreo două sute de metri diferența de nivel, matinal, la răsărit, pe o vreme tocmai bună de fugă, fără limite de depășit, ci doar o porție de fugă relaxată.

Sunt fascinat de această pădure nebună. Pornim dintr-o vale deschisă. Intrăm după zeci de pași în pădure pe poteci largi cu arbori înalți. Avem timp de a admira natura. Brusc pornim o ascensiune prin galerii înguste, urmând marcajele pe cărări întortocheate. Efotul urcușului (ne) este răsplătit cu văi largi, printre nuanțe verzi și ciripit de păsări voioase.



Dimineața cursei. Făcusem ochi cu aproape o oră înaine. Rutina m-a adus tot mai aproape la limită. Auzeam în zare uralele celor care porneau maratonul. Mai erau doar cinci minute, iar eu încă legam șireturi. Un obicei al unor curse de a pleca după focul de start, printre ultimii, sprintând ușor și sigur, depășind constant concurența.

Inevitabil începe dansul. După primii pași, dau drumul la muzică, ascultată într-o cască, pentru a fi conectat la traseu și pentru savura în siguranță și natura. Era aliniată în playlist Trezirea, una din creațiile urbane semnate Rise of Artificial, cu ritmuri bune și nebune, de dat cheie și pornit la deal, de încălzit pașii de fugă. Sună bine de tot, nu?



Ne-am bucurat mai întâi de un weekend în natură, cazați chiar la start sub miliarde de stele strălucitoare, răsfățați cu acorduri rock pe versuri bulgare. Am bifat carbohidrații la pasta party, dar și porții generoase de proteine strânse într-o supă de linte. Cana personalizată primită în kitul de participare e genială, bună de păstrat pentru noi aventuri.

Am estimat fuga relaxată să o încadrez într-o oră. A fost finalizată savurând pașii voioși cu aproape trei minute peste ora promisă, compensând diferența reală parcursă peste distanța estimată, pe un traseu bine marcat, cu două puncte de alimentare intermediare. La final, apar și eu, al zecelea alergător ce flutură tricolorul în pași de alergare.



Au fost zeci de cadre surprinse la start, pe traseu sau după cursă. Mulțumesc pentru zâmbete, pentru o nouă experiență prin vecini, alături de prieteni, uniți de pasiunea pașilor de fugă, fără frontiere. Am ales de data asta crosul. O plăcere să revin a treia oară la acest eveniment local micuț, animat, bine organizat, unde micile detalii fac diferența.

Mulțumesc suporterilor dragi, alergătorilor români pentru prezență, voluntarilor pentru zâmbete și susținere, dar și organizatorilor pentru invitație. Felicitări celor care au dus la final această ediție amânată de autorități inevitabil. Medalia din lemn, gravată, confirmă o experiență frumoasă, cu oameni voioși, destul de aproape de casă.



Ne (re)vedem voioși prin vecini repejor la început de septembrie. Alerg maratonul fără frontiere cu pașii sprinteni pe poteci marcate, cu soarele și briza parteneri de fugă, bucuros încă o dată de o porție lungă de libertate. Îndrăznește! Bucură-te de călătorie. Poate fi o poveste frumoasă, fără presiuni pentru un loc în statistici la destinație.