Alternative. Libertate. Noroi și anduranță. Cu zâmbet, soare, printre prieteni. Verde, stejari seculari și alergare. Artă și culoare. Așa aș descrie pe scurt primul maraton al verii. Experiența alergării printre stejari a fost memorabilă și merită transmisă mai departe către noi generații, chiar dacă inițial fuga era promisă pe alte dealuri, în Făgăraș.
Alergasem
semi tura din
SubCarpați Trail Run chiar în duminica de Florii.
Traseul provocator cu o mie de metri diferență de nivel pozitivă avea toate ingredientele unei alergări de poveste. Alergat atunci alături de
Oana,
Marco și
Dorin, fără presiunea unei competiții, m-a făcut să vreau mai mult. Să cuceresc curând fără emoții și maratonul.
Dar lipsea ceva. Motivația
ITRA promisă de concurență. De partea cealaltă a Carpaților aveam la orizont o nouă anduranță ITRA. Maraton
Alergăraș în Făgăraș. Pe ultima sută de metri
competiția din Făgăraș a fost amânată pentru finalul lunii, în perioada mea de fugă din
Dolomiți. Astfel, ziua a cincea a lunii iunie a devenit liberă pentru această poveste.
Alergarea montană de anduranță poate oferi puncte ITRA, vânate tot mai des de alergătorii amatori sau profesioniști pentru calificarea la curse celebre precum
UTMB. Organizatorii încearcă să obțină această acreditare pentru a oferi experiențe memorabile participanților. O carte de vizită și o invitație globală de a cunoaște lumea în alergare.
ITRA definește anduranța trail ca pe un traseu de alergare deschis desfășurat pe un traseu marcat într-un mediu natural. Orice competiție recunoscută trebuie să respecte pilonii principali de etică sportivă, respectul pentru mediu, pentru fair-play și solidaritate. Punctele acordate depind de distanța de alergare, dar și de diferența de nivel acumulată.
Un punct ITRA poate fi cucerit în curse XS de maxim 44 de kilometri efort (fiecare o sută de metri diferență de nivel adaugă un kilometru de efort traseului), pe când cele XXL aduc șase puncte pentru cel puțin 210 kilometri. Chiar dacă
SubCarpați Trail Run s-a născut în pandemie, începând cu a doua
ediție cursele de anduranță au fost
recunoscute.
Singura piedică din calea mea și a gorunilor seculari părea înlăturată. Da! Și această anduranță a maratonului era
premiată cu râvnitele puncte. M-am înscris în joc târziu pe lista de așteptare. Am prins un loc la start, cedat de o persoană accidentată. Cireașa de pe tort? Se anunțau ploi. Noroi. O porție de patinaj viteză și terapie pentru articulații.
Primul maraton al verii a adus (și) zâmbete în selfie. Oameni frumoși, gata de a cuceri fiecare potecă mai presus de statistici. În mai puțin de o sută de minute, învârtind covrigul, am ajuns matinal la start. Am ridicat responsabil kitul de participare. Părea că am revenit cumva la momentele frumoase dinainte de pandemie, alături de prieteni vechi și noi.
În kitul de concurs am primit printre altele și premiul pașilor de fugă, șosetele tehnice
Rockay. Aveam să descopăr o pereche de șosete elastice, de calitate superioară, create din materiale reciclabile, cu grijă față de mediu și planetă. Un echipament durabil, tratat poli-igienic pentru a reduce numărul de spălări, nevoia de consum de apă și detergent.
Rockay a reușit ce promit mulți. Să ofere produse de înaltă performanță, garantate pe viață la nivel mondial.
Rockay oferă nu doar rezistență, ci și tehnologia unică Stay Fresh. Activ. Fără miros. Inovația previne dezvoltarea bacteriilor. Pur și simplu poți lăsa echipamentul să se usuce la aer și este gata apoi de o nouă utilizare. O creație pentru confort.
Asta nu este tot. Șosetele
Rockay oferă o garanție unică. Fără bătături. Pe viață. Au fost depășite limite prin reciclare. Prin transformarea plasticului în țesături. Un
obiectiv responsabil pe termen lung pentru care alerg sute de
kilometri. În fiecare an, milioane de tone de plastic sunt aruncate în oceane. Industria textilă poate ajuta prin reciclare.
Alături de noi era și
muma la maraton. Nu doar la semi.
Muma Pădurii susține activ mediul prin acțiuni concrete de împădurire și campanii de promovare a ecosistemului pădurilor. De ce? Pentru că verdele înseamnă viață, iar fiecare
brățară creată poate deveni o donație pentru viitor. Brățările primite pot fi
inspirație pentru fiecare generație.
La al nouălea ceas matinal porneam primii noi, cei de la maraton. Unul câte unul, respectând limitele impuse de distanțare. Apoi, la jumătatea de ceas porneau cei de la semi, urmați de cei de la cros.
Traseul era setat pe ceas. Aveam tura de semi alergată în primăvară plus încă pe atâta pe alte rute întortocheate. Un nou start cu tricolorul pe umeri.
Calea asfaltată a fost consumată rapid cu primul kilometru, chiar acolo unde am revăzut marele gorun. Traseul marcat ne-a dus apoi la stânga, sus, jos, sus, jos. Am depășit destui. M-au ajuns alții mai sprinteni din spate. Coborârea spre primul punct de alimentare se pare că a fost prea complicată pentru primi alergători ajunși prea repede la finiș.
Traseul a fost foarte bine marcat, dublat în multe locuri de săgețile verzi și portocalii. Știam că vom avea noroi. Plouase destul toată săptămâna. Ziua cursei a fost cu soare și câțiva nori, savurați pe culmile golașe. Unul câte unul, kilometrii s-au scurs în favoarea mea. Am savurat urcările abrupte, dar și covorul ruginiu amestecat pe coborâre.
Galeria foto este disponibilă și
aici.
Am avut noroi? O, da! Un deliciu pentru articulații. Dar și favorabil pentru entorse. Pe traseu am zărit multe urme de urs impregnate în noroiul uscat. Ca de obicei, pe alocuri eram singur. Dar acolo am preferat să am companie, relaxând lejer motoarele. Nu aveam alternative. Am scăpat cu bine. Motivație pentru sprint mai departe.
Repejor anduranța era aproape de final. Trecuseră aproape șase ore atunci când am trecut linia de finiș. Bucuros, am cucerit primele două
puncte ITRA ale acestui an. Fotografii plasați strategic pe traseu și la final au surprins fiecare emoție în zeci de cadre colorate. I-am zărit și pe cei
dragi. Erau acolo, îl așteptau cu zâmbet pe tati. Mulțumesc.
Fără bătături. Încălțat în pantofii tehnici de alergare.
Rockay a devenit perechea mea favorită. Am avut confort la fiecare pas. Dacă
perechea nimerită pe mărimea mea era mai colorată atunci erau perfecte. Așa, sunt doar impecabile. Cu siguranță am pus ochii (și) pe gama de
compresie disponibilă și presimt că vom face o
echipă excelentă în anduranță.
Faine elementele reflectorizante. Un plus de vizibilitate pentru siguranța alergătilor. Am alergat maratonul. Am primit medalia de finișer, gravată în lemn. Am savurat un traseu verde, foarte bine marcat cu diferență suficientă de nivel, inclusiv
semitura alergată de Florii. A fost fain. Mulțumesc pentru energie voluntarilor. Felicitări tuturor.
Am respectat un target de șase ore în statistici fără emoții. Buful personalizat în nuanțele colorate ale frunzelor verzi de stejar este un alt beneficiu de colecție. Am alergat pe dealuri, dar anduranța a fost montană. Am revăzut (și) echipa
FishEye. Fotografiile din lentilele lor sunt magice. Mulțumesc tuturor. Vom reveni cu drag în SubCarpați.