Deasupra norilor. Acea senzație de zbor, de libertate o regăsesc cu fiecare ocazie. După experiența de fugă cu o sută de kilometri de la Tryavna Ultra am revenit în Balcani. La orizont era vârful Musala, din munții Rila cu 2925 de metri. Cel mai înalt vârf din Balcani avea să fie cucerit oficial în pași voioși de fugă. Aveam în plan această cursă, dar nu în acest an.


Promotori ai acestei provocări sunt cei de la Marathon^.BG cu cinci destinații montane balcanice, promovate pentru a fi cucerite în pași de fugă. Prima dată am urcat acum patru ani la vârful Botev într-o cursă verticală de 19 kilometri. Destinația finală m-a adus la stația meteo învăluit într-o ceață densă după ce am urmat potecile marcate către nori.

Natură. Verde. Libertate. La pas sau pe bicicletă. Am cucerit în sudul țării vecine, la Bansko alte poteci marcate până sus, la vârful Vihren, cel mai înalt pisc din munții Pirin, al treilea din cortina Balcanilor. Acolo am experimentat o cursă verticală de 13 kilometri cu o diferență de nivel cumulată de aproape două mii de metri, cu linia de finiș sus, în vârf.



Ambele vârfuri puteau fi cucerite și la pedale, urmând traseul specific mai lung de MTB. Un alt eveniment are loc la jumătatea lunii august la Ossogovo, un traseu de alergare sau MTB către vârful Ruen, la granița cu Macedonia. Vitoșa este alt vârf ce poate fi cucerit la finalul lunii august în alergare pornind din inima capitalei Sofia.

A treia cursă din calendar s-a nimerit să fie exact la finalul săptămânii. Nu știam cum mă voi simți după ultra anduranța de la Tryavna, astfel că aceste două săptămâni erau fără planuri de fugă. Aveam încă vigneta valabilă pentru drumurile bulgare. Sorbind din cafeaua matinală ne-am decis repejor să descoperim noua locație către nori la porțile cerului.



Bagajul l-am făcut rapid, dar am găsit și cazare aproape de zona de start. Am pornit după prânz din capitala locală către capitala vecină, Sofia. De acolo, la intrarea în oraș am pornit spre Samokov, gazda acestui weekend pentru o nouă ediție Rila Run, o provocare de a cuceri din oraș către nori fiecare kilometru din traseul de semimaraton.

Am ajuns la ceas de seară la locația de cazare. Cina în oraș și o scurtă plimbare nocturnă au închis ziua, după aproape 450 de kilometri de condus prin vecini. A treia cursă Five Mountains a debutat la câteva minute după al nouălea ceas. Eram la start mai bine de o sută de pofticioși de fugă. Am pornit din față pe traseul marcat în ritm sprinten.


Repejor cei mai sprinteni și-au preluat pozițiile. După primul punct de hidratare începe urcușul pe un drum forestier înclinat. Mâncasem matinal. Luasem și porția de cofeină. Aveam bețele de trekking pentru sprijin. Erau vreo douăzeci și ceva de grade, condiții confortabile pentru a menține ritmul alert prin pădurea deasă de conifere.

Primii 14 kilometri de pădure și jnepeniș m-au adus în aproape 150 de minute la Yastrebets, punctul inițial comun de revedere cu cei dragi. Lăsasem pentru acest punct un bagaj cu haine de schimb. După experiența rece de pe vârful Botev orice avantaj este binevenit. De aici urma către piscurile cenușii o potecă lată albă pietruită.


Surprinzător, deși eram la aproape 2400 de metri altitudine, zona era destul de aglomerată cu călători de toate vârstele. În trei ore am cucerit 18 kilometri, partea alergabilă până la cabana Musala. Luiza urma să urce împreună cu puștiul folosind telegondola. Aveau de urmat poteca marcată până la cabană pentru a ne revedea mai târziu.

De aici urma calea întortocheată pe lespezi și pietre. La orizont vârfuri de rocă, asemeni unor uriași gata să te doboare. În urmă? Câteva lacuri glaciare turcoaz și rocile gri verzui. Ici colo, tufe de jnepeniș și brazi pitici adăugau nuanțe de verde decorului montan de poveste. Cerul azur completa scena. Un spectacol de culoare în calea ochilor.



Linia de finiș era în vârf. Nu era vreme de poze. Am ajuns sprinten la ultimii doi kilometri. Ultima mie de metri a fost doborâtă integral pe un traseu de via ferrata, ținut de lanțuri și frânghii. Să fie vreo patru ceasuri adunate personal până la vârf. Acolo am încheiat semimaratonul. Admiram fiecare orizont. În orice direcție eram deasupra norilor.

S-a scurs mai bine de jumătate de ceas în odihnă și fotografii. Am pornit. Aveam de parcurs vreo trei kilometri înapoi către cabana Musala, zona de întâlnire cu cei dragi, aflată la vreo 600 de metri altitudine la vale. Zeci de cadre colorate, apoi la pas către telegondolă au încheiat sesiunea de zbor de la 2400 de metri altitudine.


Am revenit în zbor la baza munților. Au fost aproape 2000 de metri altitudine de anduranță pe o vreme încinsă, tocmai bună de a contura noi nuanțe de bronz. De data asta am pornit la atac mai bine pregătit. Am avut o cursă abordată corect, estimată în cinci ore, finalizată în patru din limita celor șase ore și jumătate, răcorit de apa rece de izvor.

Da! Am profitat pe coborâre de fiecare moment pentru a imortaliza peisajul din cale. De a transmite energia și bucuria de a descoperi și alte destinații. Sub lentilă am prins rocile, marcajele, florile colorate, lacurile turcoaz sau crestele ce sărutau cerul albastru. Potecile m-au readus la cabana cu lacul glaciar unde mă așteptau susținătorii dragi.


Orele către casă s-au scurs în tranzit către miezul nopții. O nouă săptămână începe. Nostalgic mă uit la fotografii. Aș reveni cu altă ocazie. Semimaratonul a urmat un traseu montan bine marcat, chiar dacă m-am intersectat cu mii de turiști pe potecile către vârf. Au fost endorfine și poftă de alergăceală. Ce fain! Să fie inspirație pentru noi aventuri.