Gata! Pe ultima sută de metri șterg praful de pe cufărul cu amintiri adunate în acest an și pun la zid anul 2o22 nu doar pentru a analiza cele bune sau cele rele, dar și pentru că deseori rândurile experiențelor personale pot deveni inspirație pentru noi aventuri. 2o22 a pornit timid cu restricții și zâmbete ascunse sub mască și s-a încheiat cu artificii prin vecini.


Anul 2o22 a început cu un concert colorat aproape de casă, cu artificii și un tricolor luminat pe lacul Titan. Am revizuit amintiri adunate bucuroși că suntem sănătoși, împreună. Chiar dacă unele curse montane s-au reluat timid, prima lună din ultimul an pandemic nu m-a adus la startul oficial al unei competiții sportive decât în ultimele zile de ianuarie.

Era vremea de Gerar, dar nici acest an nu ne-a adunat la turele de fugă și voluntariat din Politehnică. Am profitat de ocazia de a face echipă cu Marco la Brutus Run, un eveniment de orientare și fugă, asortat cu obstacole pe poteci sălbatice și nisip la mal de mare. Aventura era în plan pentru 2o21. Restricțiile de călătorie ne-au adus la start un an mai târziu.

La final de ianuarie, la malul mării, după aproape un ceas de la răsărit a început aventura. O cursă în echipă, fără puncte intermediare de alimentare sau hidratare, doar cu o hartă fizică și o busolă. A fost o porție de orientare și fugă în pași de alergăceală plus cinci misiuni de îndeplinit pentru Warrior, prima noastră aventură oficială fără marcaje.

Monitorizarea progresului în cursă a fost prin intermediul unui tracker GPS. La prima misiune am avut de parcurs în saci un traseu marcat. După această probă am pierdut din avans pierzând câțiva kilometri pe o rută greșită. Am tras la țintă cu praștia și ne-am cățărat pe un perete vertical după posibilități, cu degustări și zâmbete.



A treia provocare a fost încărcarea a cel puțin 22 kilograme de pământ în saci și transportul pe o distanță de un kilometru, cu deal inclus. De acolo, am preluat plicul cu trei ghicitori de rezolvat, fiecare fiind premiată cu șase minute. Proba surpriză ne-a adus pe nisip, la malul mării într-un târâș în tranșee, strecurat sprinten pe sub sârma ghimpată.

Ultima probă a fost vestitul buștean de acacia, cărat către destinație și tăiat prin lovituri sprintene repetate de topor în două. Împreună cu Marco am adunat aproape 22 de kilometri ghidați de busolă sau de ambiții personale. Am cucerit misiunile în cinci ore, scurtate de cel mai mare bonus într-o aventură premiată cu o medalie personalizată.

Da! Până la finalul lunii februarie m-am bucurat de libertate prin diverse alergări alături de comunitățile Nike Runners și adidas Runners Bucharest, iar orele de muncă le-am consumat exclusiv de acasă. Prima provocare individuală a anului m-a readus din nou peste mări și țări la ocean. Gata de start la a o nouă ediție aniversară Trans Gran Canaria.

Deși aproape întotdeauna temperaturile locale se învârt la media de douăzeci de grade, de data asta am avut în prima parte a cursei furtună și ploi, iar a doua parte am nimerit de la câteva grade la o vreme de vară, cu soare și vânt. Eram pentru a treia oară la ocean pentru a ne bucura de plimbări printre brazi, cactuși și palmieri în Gran Canaria.



Aveam ambiții mari pentru cursa asta și un timp anterior de depășit. Trecerea de la rece la cald a fost iremediabil resimțită, iar atunci când nu am mai putut trage la timp, a rămas să mă bucur de libertate cu fiecare kilometru până la linia de finiș. A fost un weekend prelungit de vacanță în care ne-am plimbat mai mult și aș reveni pe insulă cu altă ocazie.

Primele zile din aprilie m-au prins în Asia. Eram înscris la prima ultra alergare a anului, Alanya Ultra Trail, o cursă spectacol prin munții Taurus, cu start de la malul mării. Fuga m-a adus pe poteci marcate printre ruinele fortăreței medievale Alanya într-o anduranță limitată în limita a nouă ore doar până la jumătatea cursei în patru anotimpuri.

Aprilie a venit cu alte provocări în locuri exotice alături de prieteni dragi. Alergarea în ritm constant nu este o competiție, este bucuria de a alerga și aripile de libertate pe care le putem oferi celor de lângă noi, pentru a-i aduce aproape de linia de finiș. Întâmplător, una din cursele anului 2o2o a devenit a doua experiență de iepuraș alergată în Spania.

De data asta am avut ocazia de a explora a doua parte din traseul Ibiza Marathon, un semi 22K, la ceas de seară, adus în limita regulamentară de timp 2h¹⁵ într-o echipă colorată alături de Carmina. Distracție în limita stocului disponibil. Am profitat de un weekend prelungit, asortat cu marea de smarald, plimbări, dans și relaxare, nu doar pași de alergare.



Alături de Carmina sorții ne-au dus și la PenyaGolosa Trails, competiția de ultra alergare montană din regiunea valenciană, Castellon. După ce am nimerit din prima pe lista câștigătorilor, am alergat MiM într-o sâmbătă colorată de aprilie. La orizont erau 60 de kilometri și peste 3300 metri de urcuș adunat în limita a 15 ore de anduranță.

Pofta de fugă din Alanya și sinergia de a alerga în echipă cu Carmina ne-a adus lejer la linia de finiș sub 12 ore fără emoții. A fost o anduranță interesantă, cu start înainte de răsărit, cu o urcare susținută către nori. Eram mii de licurici ce urmau potecile întortocheate către PenyaGolosa. Și întoarcerea rutieră către sud, la mare a fost o aventură.

Prima zi din luna mai nu m-a prins printre grătare, mititei și litri de bere, ci alergător de anduranță printre poteci marcate, mii de tufe de liliac sălbatic și rocă, multă rocă amestecată cu verde crud și apă de izvor din râul Kamchia. Aventura Kodzha Kaya era planificată în 2o2o, dar pandemia ne-a ținut departe doi ani datorită restricțiilor de călătorie.

O nouă sesiune competițională duminicală de alergare urbană, m-a adus pe asfalt pentru a șasea oară consecutiv la semi, de data asta un iepuraș în echipa 1h⁵⁰ cu emoții după accidentarea din vecini. Am ajuns pe ceas cu vreo zece secunde în avans, pe o vreme răcoroasă, dar a fost o fugă perfectă pentru orice personal best al alergătorilor.



După semi am alergat oficial câteva ture Wings for Life alături de milioane de alergători din toată lumea, sincronizați prin aplicații oficiale sau ceasuri de alergare. Bucuria alergării m-a surprins în cadre colorate și la a zecea aniversare Nike Runners of Bucharest, ori la a patra participare Run for the Oceans cu adidas Runners Bucharest.

Finalul primăverii l-am savurat voios la Transylvania Ultra, una dintre cele mai frumoase competiții montane. Cu ploi promise și cu gheață pe creste experiența de fugă se anunța mai provocatoare decât traseul în sine. Am alergat pentru prima dată oficial până la Omu' într-o anduranță fără presiune în statistici pentru cincizeci de kilometri.

Pandemia mi-a dat ocazia să mă implic prin voluntariat și la unele concerte sau festivaluri, nu doar la competiții sportive. În primul weekend din vară am profitat de oportunitatea de a contribui alături de echipa Zenezia prin voluntariat la o nouă experiență extinsă. Au fost trei nopți și zile cu zâmbet, muzică, lumini, culoare și dans cu acces la Saga.

După acest festival au urmat și alte evenimente locale Zenezia. O parte au fost susținute prin voluntariat. M-am bucurat și de o petrecere de final de an alături de acești oameni faini. Vom continua și în noul an pentru a ne implica în noi activități atunci când planurile mele de fugă se pot asorta cu ore dedicate pentru voluntariat și zâmbet.



X-Race este una dintre primele experiențe personale de anduranță aliniate la start pentru acest an și oportunitatea de a alerga și alți munți din Carpați într-un eveniment Ultra Race, pus în scenă de alergători montani cu experiență. Traseul întortocheat ne-a dus prin păduri, urcând roci cenușii, pajiști verzi, pe versanți și coline cu jnepeniș.

După experiențele de fugă de la EcoRun și Transylvania, călătoria RunFest DHL mi-a completat pofta de fugă. Am adunat pași pe culmile pline de floricele colorate și verdele încă crud sub cortina Bucegilor și Pietra Craiului, veritabili străjeri ce sărută norii în inima Carpaților. Acolo, Gabriel a alergat primul kilometru oficial de trail, pe potecile marcate.

În a doua parte a lunii iunie am revenit în Alpii Italieni pentru a alerga din nou în Dolomiți pe traseul fabulos de ultra anduranță Cortina Trail. Lavaredo Ultra Trail a fost singura cursă italiană a anului inclusă în seria by UTMB. Am avut porțiuni cu fugă savurată și porțiuni duse uneori la pas, completate de zeci de fotografii colorate.

Am ales pentru Cortina varianta roz de zbor via Milano, Bergamo. De aici am fost preluat și transferat la cazare undeva în munți la unsprezece kilometri de drumul principal. Pe hartă părea ușor, dar în realitate am tot urcat spre cer. A doua zi, înainte de răsărit am coborât la pas până la drumul principal toată distanța la vale în sălbăticie.



Mi-ar fi plăcut să alerg o cursă spartan, mai ales după ce anul trecut am primit o medalie unică de finiș cu ocazia finalizării cursei de la Lavaredo. Planetele s-au aliniat și deși aveam în plan să alerg la Predeal într-o zi s-a ivit ocazia să accept provocarea unei curse mai scurte, dar intense, un cros montan pe distanța a zece kilometri.

A fost o cursă trail cu ceva diferență de nivel fără obstacole pe colinele de la Moieciu, suficient de provocatoare și sălbatică, premiată la final cu o medalie dublă de spartan, verde. Cu altă ocazie aș încerca și o cursă cu obstacole spartană. Am avut aventură prin vecini în ianuarie, ar fi faină și o experiență de vară asortată fără penalizări.

În culori am primit și medalia de la Buila Trail Race urmând noi destinații turistice, de data asta pe poteci marcate în Parcul Naţional Buila-Vânturarița. Am fost pentru prima dată în această zonă pe un traseu solicitant, cu urcare, peisaje sălbatice și poteci înguste, întortocheate, asortate cu temperaturi de cuptor și cazare la miliarde de stele.

Finalul de iulie l-am petrecut în alergare asortată cu cazare la miliarde de stele sub ploi promise în Bucovina. Am semnat pentru a doua oară condica de prezență la Bucovina Ultra Rocks, de data asta am ales proba Rocky cu o ascensiune la Rarău și provocatorul Runc la final. Am petrecut a 41-a aniversare alergând un traseu mai scurt față de prima ediție.



A fost o decizie inspirată, o fugă sprintenă, asortată cu zâmbet și adrenalină într-o zi răcoroasă cu start matinal, nori albi pufoși și ceață, ploaie rece măruntă prin pădure, pe vârf torențială, plus câteva minute de soare la finalul cursei. Genunchii m-au lăsat să zburd la vale în limita stocului disponibil energizat și de voluntari sau diverse bunătăți.

Am îndulcit prieteni alergători și voluntari cu bomboane, la miezul nopții am aplaudat pe cei care au pornit la cursa lungă, apoi a curs șampania. Da! Am dansat și ne-am bucurat în familie de noaptea la miliarde de stele. A fost foarte bine în avans. După cursă au fost multe ploi și o vreme mofturoasă care ne-a ținut la adăpost pentru relaxare.

Este deja tradiție ca primele zile de august să revenim la Berivoi pentru un nou weekend prelungit la miliarde de stele oferit de Făgăraș Rocks! Inițial m-am înscris la anduranța ultra Dara, dar vremea din prognoze și calendarul de fugă aglomerat m-au direcționat către o sesiune mai scurtă, asortată cu relaxare fără emoții.

Primii kilometri de alergare ne-au așezat la rând în cursă, a urmat urcarea susținută spre vârf și fuga pe creste la refugiu. Coborârea interminabilă dinspre cer către pământ a fost solicitantă pentru genunchi, dar a mers și un sprint pe ultimii kilometri. Am încheiat un 20K montan în aproape trei ore și jumătate, premiat cu o medalie fabuloasă de finiș.



A doua parte din august a fost dedicată potecilor din Alpi. Am profitat de a doua vacanță extinsă în Chamonix pentru a participa la festivalul UTMB, nu doar ca alergător de anduranță ci și parte din organizare prin acțiuni de voluntariat, asortate cu fugă și sute de cadre colorate adunate de pe crestele cu arbori seculari și capre alpine.

M-am bucurat în fiecare zi din cele zece cu o porție de alergare. Am alergat pe ploaie, pe ceață, dimineața ori seara la asfințit, chiar și noaptea. Am admirat locații noi, dar am revăzut și peisaje cucerite anul trecut, rocile argintii ce sărută în fiecare zi norii, culmi încărcate de zăpadă. Este panorama unică a Alpilor savurată în mii de pași de alergare.

Varianta mixtă de transfer via Milano în zbor și de acolo FlixBus via Chamonix face ca experiența de călătorie către Alpi să fie una dintre cele mai accesibile și o destinație perfectă pentru a evada către nori în zilele toride de vară. Sunt trasee diverse ce pot fi explorate în cele trei țări ce înconjoară vârful Mont Blanc și opțiuni variate de cazare.

Am adunat zece pietre pentru tot atâtea șanse de a fi extras la cursele de ultra din 2o23. Prefer să revin fără emoții pe traseul de maraton MCC, cel alergat în pandemie pe potecile marcate din Ultra Trail Mont Blanc, cursă premiată cu o medalie de finișer. Vor fi noi activități de voluntariat asortate cu alți pași purtați de vânt pe crestele alpine.



Am alergat vara în curse vechi și noi, am revenit în Balcani, în Dolomiți sau pe poteci marcate carpatine. Rezultatele adunate din statistici nu au avut un impact pozitiv de performanță deși cursele de anduranță au fost variate. Am profitat de fiecare ocazie să ajung sus, deasupra norilor, chiar dacă s-au adunat mai multe ore până am trecut linia de finiș.

La început de septembrie am revenit la a cincea tură de voluntariat la Ciucaș x3, dar am alergat și tura scurtă de cros. Am oferit la înălțime o porție de energie alergătorilor de maraton, dar am ajuns și sus pe vârf la Ciucaș. M-am bucurat și de zâmbetele surprinse în zeci de cadre colorate sau de endorfinele eliberate după fuga scurtă pe traseele montane.

La înălțime a fost și Omu Marathon una din provocările anului fixată în calendar în luna decembrie. Era motivația de a alerga o dată până la vârful Omu la peste 2500 metri altitudine într-o cursă oficială de anduranță. Am alergat în avans la Omu într-o anduranță cu soare și nor, poteci înverzite sau porțiuni cu zăpadă și zbor pe pante abrupte.

Omu Marathon nu este ușor, nici pentru oricine, dar a fost cucerit. A fost ultima cursă de anduranță locală programată din acest an. Ultima săptămână de septembrie a fost dedicată ultimei ultra anduranțe a acestui an, savurată într-o locație spectaculoasă, la Nisa pe Coasta de Azur, o experiență asortată cu activități de voluntariat.



Călătoria către tărâmul francez a început joi matinal cu un zbor maltez la Marsilia și alte escale feroviar-rutiere până la Nisa către apusul soarelui. Sâmbătă am alergat cel puțin 60 de kilometri cu peste trei mii de metri diferență de nivel pozitivă pe potecile marcate ale Alpilor Martimi, prin ploi torențiale și tranșee de noroi încărcate peste glezne.

Am trecut prin Monaco, dar am admirat și coasta rivierei chiar dacă anduranța a fost finalizată în siguranță noaptea după apus. Medalia de finișer este mărturia unei experiențe spectaculoase dusă până la linia de finiș într-o locație specială. Vineri și duminică câteva ore au fost donate pentru activități organizatorice într-o experiență autentică franțuzească.

Octombrie, a zecea lună din an m-a readus în capitală pentru a da aripi. Trecerea de la semi la maraton nu a fost o decizie inspirată. Pentru al șaselea an am alergat ca pacer. Aveam în plan tura de semi la 1h⁴⁵, dar în ultimele zile am ales maratonul la 3h⁴⁵, un target îndeplinit de patru ori. Ultima alergare la ținta de 3h⁴⁵ a fost în 2o21 la același eveniment.

Știam că va fi cald, mai ales în a doua parte a cursei. Și totuși, nu m-am pregătit suficient cu săruri, minerale și magneziu, iar la al treizecilea kilometru am fost nevoit să cobor în bernă vela săgetat de crampe. Am pierdut din timp, dar am continuat pe ultimii kilometri împreună cu alți alergători până la final, la alt ritm, mai lent, dar cu zâmbet și muzică.



Pentru mine, în acest an experiența de pacemaker s-a încheiat la kilometrul 30, atunci când am depășit timpul de pe brățară. Orice tentativă de a sprinta, de a menține ritmul îmi aducea durere. Este important să știu când să mă opresc, dar mai ales când se termină maratonul. Cursa ar fi avut alt deznodământ dacă se încheia la limita de semi.

A doua jumătate a lunii octombrie m-a dus pe noi poteci marcate montane. Azuga Trail Race, o nouă destinație turistică mi-a oferit inspirație pe poteci marcate la un traseu combinat, solicitant sau relaxant, în limita stocului disponibil. Participarea a fost confirmată la începutul săptămânii, chiar în ultimele ore de înscrieri mulțumită lui Adrian.

Am ales de data asta proba mai mică pentru a contura o experiență mai scurtă, dar mai solicitantă de alergare și urcare verticală pe pârtia Sorica. Declarația de participare a fost semnată în avans online și înscrierea ne-a fost validată printr-un cod QR. Fain și simplu! Tricoul tehnic primit este fain, doar personalizat cu logo-ul evenimentului.

În statistici oficiale scurta mea anduranță de o sută de minute m-a plasat în prima parte a clasamentului. Medalia, turnată, colorată și personalizată ne aștepta la finiș după fiecare porție de fugă. Am apreciat brățara din pânză, personalizată pentru fiecare cursă, un suvenir foarte fain, adăgat la colecție. Fotografiile colorate au completat experiența.



Finalul de octombrie era în alte planuri pentru acest an. S-a nimerit totuși să alerg aproape de casă, mai întâi nocturn prin capitală, pentru ca apoi să alerg potecile marcate aurii în două ture de pădure, de la start până la linia de finiș. Ora de iarnă a fost bine-venită după o noapte prelungită cu fuga în echipă prin capitală, cucerind punctele marcate.

Alergasem traseul cursei prin pădure în câteva sesiuni de fugă duminicale, sincronizate cu antrenamentele oficiale. Nu era nicio surpriză. Vremea frumoasă și petalele aurii se lăsau purtate de vânt, se așezau la rând pe covorul multicolor din cale. Natura ne servea un spectacol vizual memorabil asortat voios cu adrenalină și zâmbet.

Punctele de hidratare plasate la trei kilometri au fost suficiente pentru turele de fugă. Fotografii FishEye ne-au surprins sub lentilă în cadre colorate, cu zâmbet și emoții. Medalia de finișer personalizată aurie, asortată cu o panglică verde au completat experiența duminicală la care s-au adunat în declarații oficiale vreo două mii de suflete.

Primul final de săptămână din noiembrie a fost dedicat prin activități de voluntariat pentru alergare. Apoi, am onorat invitația câștigată în aprilie la Ibiza, aceea de a alerga maratonul de la Ravenna, în Italia. Dintre participanții de la zona expo înscriși la concursul de promovare al evenimentui au fost oferite două locuri, unul la maraton și celălalt la semi.



Cursa de maraton s-a nimerit să ajungă la mine. Ravenna este orașul mozaic. La fiecare colț urban am remarcat elementele ornamentale cu mii de pietricele colorate. Medalia personalizată are și ea pietrele ei colorate. Zborul de weekend către Bologna l-am achitat integral în septembrie cu un voucher Wizz, iar transferul a fost un mix feroviar și rutier.

A fost o sesiune de fugă competițională urbană pe alei centrale întortocheate și alte străzi exterioare. Am sprintat pe primii kilometri depășind constant pentru a prinde avans și baloanele colorate. După aleile urbane am preferat să nu mai forțez, nu aveam nici o miză, am redus turația și am profitat de mici pauze hidratante cu fructe, izo și geluri.

M-am lăsat dus kilometru cu kilometru până la linia de finiș, purtând pe umeri tricolorul pe o vreme înnorată, dar potrivită pentru fuga de anduranță urbană cucerită prin vecini. La finalul cursei am primit medalia așteptată și admirată un peștișor personalizat cu mozaic azur. Fain și tricoul colorat al cursei, bun de scos la alergare.

La jumătatea lunii noiembrie am revenit la o nouă acțiune de plantare, de data asta în prima pădure comunitară din România. Am mai contribuit prin voluntariat la acces pentru două spectacole alături de Zenezia. Am revenit la Tabachka pentru a alerga vecinii prin canioanele calcaroase din Balcani. Prima fugă din decembrie 2o21 a fost reeditată.



De data asta am ales să ajung cu o zi înainte în Ruse, pe de o parte să evit controlul vamal matinal ori conducerea pe condiții de ceață sau polei. De asemenea, fiind o plimbare în familie, am profitat de oportunitate pentru a aduna la pas câțiva kilometri pe aleile urbane din centrul orașului în noapte, admirând și beculețele de sezon colorate.

Traseul marcat avea o parte nordică, mai sălbatică, pe creste și versanți, cu poteci întortocheate, roci, grote și frânghii. A doua parte era mai mult prin pădure și pe versanții cenușii. Am plecat tare, dar m-am lăsat depășit pe traseu. Papucii de fugă nu mai au fermitatea bună așa că am alergat cu rețineri pe stâncile ude, împachetate cu noroi și frunze.

Am primit medalia de finișer personalizată. S-a conturat și o nouă provocare prin vecini la Veliko Târnovo. Aveam motivația de a reveni prin vecini să ne bucurăm de o nouă experiență de fugă pe una din cele două distanțe, cu tradiție, purtând cu zâmbet tricolorul pe umeri, dar și a de admira panorama sau ornamentele de sărbători în familie.

1 Decembrie este ziua aniversară pentru românii de pretutindeni. A fost o zi de joi în acest an care ne-a adunat prieteni vechi și noi pe alei urbane sau pe poteci marcate, sărbătorind în doze diverse de adrenalină, după preferințe. Parte din noua casă a devenit și accesul la programul Educație prin Mișcare și am ales cinci ture pentru a alerga tura de semi.



În capitală, stropii reci și vântul nervos contura un decor rece, cu frunze ruginii, asortate cu bălți de toate dimensiunile. Un moment pentru a sta la căldură sub plapumă. Alergarea aniversară de acasă mi-a dat motivația să ies, să ridic matinal numărul de concurs și să alerg repejor cele cinci ture de lac extinse pe aleile marcate ale parcului.

Pentru majoritatea alergătorilor începea pauza competițională și analiza detaliată a rezultatelor. Eu? Mai aveam de alergat în decembrie tricolorul prin vecini. Anul acesta nu am nimerit la Târnovo Ultra să admir în alergare pe poteci marcate din nou panorama și fortăreața Tsaverets. Nici la Cluj EcoTrail, nu am mai urcat pe dealul Feleacului.

Pofta de fugă pe poteci marcate a fost motivația perfectă pentru a alerga la Nikulden Trail, un eveniment sportiv la prima ediție, organizat de prietenii de la Târnovo Ultra, cu două probe de fugă, după preferințe. Startul probelor era la înălțime, după Arbanasi lângă fortăreața Kaloyanova cu vedere panoramică spre Veliko Târnovo.

Primii zece kilometri ne-au adus câteva urcușuri, vreo trei kilometri prin pădure, alți cinci pe terasa munților cu vedere la fortăreața Tsaverets. Primii kilometri ne-au așezat pe majoritatea în clasament până la final. După al șaselea kilometru nu m-a mai depășit nimeni și am tot avansat în pași de fugă asemeni unui prădător cu țința la orizont.




Am trecut pe alei înguste printre case, a urmat o pădure deasă urmând potecile marcate chiar și printre vânători înarmați. Am ajuns în pași sprinteni la penultimul kilometru, un checkpoint cu degustare de pește uscat, afumat ce a alunecat rapid cu o felie de pâine. Ultimul kilometru s-a scurs în urcare cu zâmbet până la arcada liniei de finiș.

Mă bucur de fiecare cursă recompensată cu o medalie de finișer. Este mărturia peste timp pentru fiecare experiență de fugă, așezată pe peretele de faimă personal, galeria alergătorului amator ce se bucură de libertate. Cei mai rapizi alergători au fost premiați în aplauze cu platouri de pește gătit, produse sportive și suplimente.

Veliko Târnovo este la aproape trei ore de învârtit covrigul față de București. Tranzitul la vamă și la dus și la întoarcere nu a durat mai mult de zece minute. Am ales ca seara de sâmbătă să o petrecem în oraș. Cazarea rezervată era în orașul vechi, la câteva sute de metri de fortăreață. Seara, în plimbare am nimerit în primul rând la spectacol.

Era un carusel de culoare și sunet, cu sute de luminițe ce dădeau viață zidurilor fortăreței, o tradiție locală de promovare turistică de peste treizeci de ani. Ultima anduranță din 2o22 am dus-o la final cu ocazia solstițiului de iarnă la Tură de Vis pusă în scenă de 321sport de la răsărit la apus pe străzile urbane din capitală în cele patru zări.



Am alergat un nou ultramaraton urban, dar am prins câteva zâmbete și în selfie. De ani buni, solstițiul de vară și cel de iarnă, momentul de schimb între zi și noapte este sărbătorit într-o anduranță urbană adusă de comunitatea 321sport pe străzile capitalei, urmând traseul urban distribuit către cele patru zări și alergat de fiecare dată.

Vara aceasta am ratat nu doar tura de vis de noapte, dar și momentul probabil unic, de a fi ales câștigătorul ceasului Garmin. Un zbor întârziat și alte ore de transfer m-au adus târziu acasă. Puteam totuși să alerg măcar un kilometru, dar nu a fost să fie. Am alergat acum de la răsărit la apus, dar nu am nimerit ceasul și s-au adunat aproape 60 de kilometri.

Ultimele săptămâni din an au fost asortate cu mici petreceri și plimbări urbane. Am ales ca finalul de an să îl petrecem pentru prima dată prin vecini la înălțime. Ultima fugă din an a fost alături de comunitatea Nike Runners apoi am pornit la prânz către Veliko Târnovo, locație unde cerul înstelat a strălucit sub atacul artificiilor la trecerea dintre ani.

Am petrecut în familie, plimbăreți și am admirat panorama noctură și focurile colorate de artificii. Prima alergare a noului an a fost matinală pe aleile pietruite din oraș, cu un selfie la fortăreață și șase kilometri adunați pe ceas. Am străbătut țara vecină și am ajuns la înălțime prin Balcani la aproape 2400 metri altitudine. Am savurat o plimbare însorită, asortată cu zăpadă și zâmbet.



2o22 a fost bogat în evenimente sportive. Vom continua să ne bucurăm de libertate și în noul an. Voi fi deasupra norilor la Lavaredo, UTMB și chiar Cappadocia. Voi alerga urban ca pacer la Bologna sau Ibiza, dar voi da aripi și aici în capitală. Vor fi noi aventuri precum La Palma și ore prețioase donate prin voluntariat. Sănătoși să fim. Să fie spectacol!